Vineri, 27 septembrie, la Primăria Giurgiu a avut loc o întâlnire bilateral, română bulgară, pe strategia Dunării,la care au participat primarul Nicolae Barbu, administratorul public Emil Vucă şi primarul din Ruse, Plamen Stoilov, alături de vice primarul municipiului, Strahil Karapchansky. Participanții au dialogat, vizând printre altele oportunităţile de creștere sustenabilă dezvoltării de autorităţi şi campanii locale din Bulgaria şi România, în contextul cooperării transfrontaliere. S-a menţionat faptul că sunt în derulare mai multe proiecte care privesc iniţiative în curs de dezvoltare regională şi teritorială, făcându-se referire la Planul integrat de dezvoltare urbană a regiunii Giurgiu -Ruse . Această întâlnire a oferit un schimb util de idei între reprezentanții companiilor de pe piaţa locală, din cele două orașe vecine, dar și între cei ai societății civile, din mediul cultural și academic, cu scopul inițierii și susținerii unei platforme regionale de cooperare în contextul implementării perspectivelor Strategiei Dunării.

Roxana MARDARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here