*Află și ce alți salariați giurgiuveni se vor mai afla în aceiași fericită situație!!!

Subiectul principal care a declanșat organizarea ședinței extraordinare a Consiliului local Giurgiu, de luni, 11 noiembrie, după cum a precizat primarul social-democrat Nicolae Barbu, la constituit faptul că în sfârșit, după o întârziere de câteva luni, ne-au sosit după rectificarea bugetară banii de la Bugetul de stat. Este vorba de 8,8 miliarde lei necesari plății unei părți a salariilor însoțitorilor persoanelor cu handicap. Suma acoperă necesarul pentru două luni, din cele trei și jumătate cât însumează restanța salarială. „Sper, a precizat primarul Nicolae Barbu, să mai fie încă o rectificare bugetară în decembrie și să ni se asigure banii necesari până la finele anului. Direcția Finanțelor Publice Giurgiu, după știința mea, a înregistrat un grad de colectare bugetară de peste 101%, așa că avem speranțe că vom mai primi bani. Este necesară rectificarea bugetară pentru a se asigura salariile persoanelor însoțitorilor cu handicap. Atâta timp cât statul, în urmă cu câțiva ani, s-a angajat să plătească aceste salarii, acum nu poți veni să arunci această sarcină numai în cârca Primăriei!”. Dacă ne mai dădeau ca atunci 49% din cota defalcată de TVA poate ne gospodăream, dar cu doar 41,5% cât ni se acordă acum nu poți face acest lucru! Însoțitorii persoanelor cu handicap au asigurate salariile prin lege de stat. Dacă aveam surse, a precizat Nicolae Barbu, am fi făcut noi acest lucru cu dragă inimă! Acum ne confruntăm și cu situația neplăcută de la Direcția de Evidența Populației unde salariații au restanțe de o lună și jumătate. Am trecut în Proiectul de Hotărâre de Consiliu local, de azi, la suplimentarea bugetară ca până la finele acestui an să finanțăm noi, Primăria Giurgiu, de la Bugetul local aceste salarii. La fel este situația și la Creșe, dar aici din fericire, deși nu este un caz favorabil, avem doar o creșă unde nu ni s-au alocat bani de la bugetul statului pentru plata salariilor. Ne-au venit bani doar până la finele lunii iunie!!! Prin această rectificare bugetară și aici rezolvăm situația până la finele anului. „Nu putem fi noi Primăriile la infinit singurii susținători ai acestor categorii sociale. Să nu uităm că pentru plata salariilor persoanelor cu handicap sunt necesare 5 miliarde de lei lunar, de unde să luăm acești bani? Din păcate oamenii aceștia, și așa necăjiți, sunt manevrați politic! Li se spune rău intenționat că noi trebuie să le dăm salariile! Nu este corect. Banii pentru plata acestor salarii vin de la Ministerul de Finanțe cu destinație precisă. Acești bani nu vin de la Primărie, Consiliul Județean sau Prefectură”, a conchis în expunerea sa de motive primarul social –democrat Nicolae Barbu, iar consilierii locali au aprobat în unanimitate de voturi Proiectul de Hotărâre cu privire la aprobarea suplimentării Bugetului local de venituri și cheltuieli pe 2013.

Heliade CĂLIN