DSCF4961Născut pe 17 februarie 1975, în Zodia Vărsătorului, la Galaţi, actualul inginer al S.C. SHIPYARD ATG Giurgiu, Viorel Constantin  nu avea de unde să ştie că într-o zi se va lăsa înfiiat  de un oraş ceva mai în amonte de Dunăre. A urmat mai întâi cursurile Şcolii generale nr. 6 şi apoi ale Liceului ”Radu Negru”, pe care l-a absolvit în 2001. A venit rândul Facultăţii de Nave a Colegiului Universitar Tehnic din cadrul Universităţii Galaţi, împlinind astfel un vis al copilăriei sale, când dădea drumul pe apa fluviului, bărcuţelor de hârtie, în plimbările dese făcute pe malurile Dunării. Lui Viorel Constantin i-a plăcut foarte mult matematica încă de pe vremea când socotea cu beţigaşe.  Mişcarea, sportul în general, a fost a doua sa dragoste.  A fost nevoit mai întâi să-şi satisfacă stagiul militar obligatoriu, obligat de o serie de probleme personale să se încadreze mai întâi în muncă şi abia mai apoi  să-şi perfecţioneze studiile. Primii paşi în câmpul muncii i-a făcut în 1997 când s-a angajat la Şantierul Naval Galaţi, ca sudor autogen. Cu această ocazie, ne spunea  interlocutorul nostru, am constatat pentru prima dată în viaţă că munca fizică este foarte grea. Având studii liceale mi-am zis că trebuie să fac neapărat o facultate şi aşa am ajuns în 1998 să urmez cursurile de zi ale Facultăţii din Galaţi, pe care am absolvit-o în 2001, obţinând licenţa de inginer colegiu. După facultate, m-am angajat din nou la ”Şantierul Naval Galaţi – DAMEN”. Un consorţiu olandez în care am lucrat  ca inginer stagiar în cadrul Secţiei 1A – Atelierul Montaj.

După cinci luni s-au restructurat posturile de inginer şi am fost nevoit să mă întorc la munca de jos ca sudor autogen, profesie pe care am practicat-o circa trei ani. În 2004 am aflat că fostul director de la Şantierul din Galaţi, inginerul Ion Mocanu, lucrează la SHIPYARD ATG Giurgiu. Atunci m-am decis să vin imediat şi eu pe aceste meleaguri şi să-mi încerc şansa spre o viaţă mai bună. Aşa am ajuns să lucrez în acest şantier, mai întâi la Serviciul debitări piese.

Fiind inginer lucram pe calculator cu un program automat de tăiere a pieselor pe maşină specială. Se spune că cine bea apă din Dunăre într-un loc uită să mai plece în altă parte. La mine – în mod paradoxal –

s-a întâmplat să mă nasc la Galaţi şi să apuc să beau apă din Dunăre la Giurgiu…

Din 2004 şi până în prezent sunt pe aceeaşi funcţie în cadrul Serviciului Tehnic. Îmi place foarte mult munca. Sunt fanatic după ea, aş putea spune, fără să exagerez cu ceva! Sunt fascinat de calculator atât de mult încât aş lucra pe el zi şi noapte! Pot spune că am avut şi mult noroc în viaţă. Au fost multe ”puncte cheie” de-a lungul carierei, pe care le-am depăşit cu bine. Cred că orice om are soarta lui în viaţă şi în muncă, iar acea soartă este scrisă undeva acolo sus! Când este să se întâmple ceva, bun sau rău se întâmplă, cu şi fără voia ta.  Din punct de vedere profesional, venirea mea la SHIPYARD ATG Giurgiu a  reprezentat cea mai mare realizarede până acum. Pentru că aici am avut parte de cele mai multe satisfacţii profesionale. Aportul meu aici este în proporţie de circa 80%, la execuţia tuturor pieselor care au intrat în componenţa navelor construite de noul Şantier Naval giurgiuvean, şantier care duce mai departe, o tradiţie de peste un secol.

Prin mâna mea, cum se spune în industria constructorilor navali, au trecut:  Barje portcontainer, barje tanc, împingătoare, nave de transport ciment, barje de transport cărbune, nava “Bodewes” pentru transport mărfuri generale şi, nu în ultimul rând cele patru nave ECOSTAR – la al căror botez a participat chiar premierul Victor Ponta. Nave la care personal am lucrat la debitarea corpului. Practic am participat efectiv la construcţia unor nave ce

s-au livrat atât armatorilor români cât şi celor străini (olandezi şi francezi), dar şi la nave venite la reparat. Din punct de vedere personal mă simt  un om realizat. Am o soţie minunată şi o fetiţă tare drăgălaşă în vârstă de doar un an şi jumătate. Nu regret ceva anume. Nu am nicio amintire neplăcută din cariera mea de navalist. Chiar dacă am mai greşit câteodată, vreo piesă, imediat am găsit soluţii de remediere. LA SHIPYARD ATG  am numai amintiri plăcute…

Aici am avut şansa să cunosc mari personalităţi ale vieţii publice şi politice, de la Adrian Năstase, Traian Băsescu, Victor Ponta şi până la Ion Iliescu. Cu domnul Iliescu, preşedintele ţării, am dat personal mâna când a vizitat Şantierul. Ca amintire păstrez şi acum acasă fotografia făcută cu dânsul, în care este imortalizat acest moment istoric!. Tânărul inginer gălăţean, devenit de acum giurgiuvean get beget, nu regretă, după cum ne mărturiseşte, faptul că a ales acest drum în viaţă.  Este încântat de faptul că munca sa nu este una monotonă, întrucât mereu se confruntă cu situaţii noi. Viorel Constantin nu regretă nicio clipă că a venit la Giurgiu…

Azi ne confruntăm cu generaţia anti muncă!!!

L-am rugat pe tânărul inginer să ne spună care este părerea sa în legătură cu tinerii. De ce nu prea aleg calea de a deveni constructori de nave. La această curiozitate jurnalistică, Viorel Constantin ne-a răspuns în mod direct şi fără a sta prea mult pe gânduri: ”Acum cred că avem de-a face cu o generaţie anti muncă! Tinerii din ziua de azi vor bani mulţi, dar fără muncă! În plus, azi nu mai sunt nici şcolile de dinaintea revoluţiei din 1989. După părerea mea, bagajele masive de cunoştinţe se acumulează în primul rând în timpul şcolii generale, iar azi nu se mai face şcoală! Am un sigur regret de pe vremea anilor din tinereţe: că nu am studiat suficient de mult limba engleză.  Dacă aş fi avut posibilitatea să ştiu foarte bine limba engleză atunci probabil, aş fi fost mult mai departe!

Ca un om care a plecat, în viaţă, de jos şi a muncit  timp de cinci ani în producţie, consider că tinerii au datoria de a veni către  SHIPYARD şi să pornească şi ei pe un drum asemănător cu cel parcurs de mine.  Şi, de ce nu, pe unul chiar mult mai bun şi mai performant. După părerea mea, chiar şi inginerii din ziua de azi ar trebui să lucreze direct în producţie cel puţin 1-2 ani, ca să vadă şi ei ce înseamnă munca şi de abia apoi să treacă la profesarea ingineriei. Consider că este necesar acest lucru întrucât am constatat că tinerii ce vin de pe băncile şcolii nu ştiu mai nimic! Din acest motiv li se pare foarte greu în câmpul muncii. Asta datorită faptului că bagajul lor  de cunoştinţe este doar teoretic nu şi practic. Din păcate, tinerii din Giurgiu nu mai merg să facă  facultăţi cu profil naval, ci preferă Bucureştiul. Aici se mulţumesc să urmeze facultăţi, fără nici un rost, sau doar pentru că le sună frumos la CV…

Heliade CĂLIN