DSCF4963Tânărul inginer al noului Şantier Naval de la Giurgiu, Iulian Cepraga, este născut în Zodia Fecioarei (16 septembrie 1978), la Galaţi. În municipiul de la malurile Dunării a urmat mai întâi cursurile şcolii generale şi apoi Liceul ”Gheorghe Asachi”. După absolvirea liceului, în 1997,  a continuat să-şi perfecţioneze pregătirea profesională urmând cursurile Colegiului Universitar Tehnic din cadrul Universităţii Galaţi, cursuri pe care le-a absolvit în anul 2000, obţinând licenţa de ”inginer construcţii – montaj nave”. Pasionat de meseria de constructor naval, pe care o moştenise de la tatăl său, ieşit la pensie din Şantierul Naval Galaţi, inginerul Iulian Cepraga s-a decis să urmeze aceeaşi carieră. Primii paşi în viitoarea profesie i-a făcut  în anul în care a absolvit Colegiul din Galaţi,  angajându-se mai întâi  ca lăcătuş constructor naval, la Şantierul Naval DAMEN (Galaţi), în cadrul Secţiei 1 Cală bazin – Atelierul Asamblări, unde a lucrat până în 2005.

Tânăr  fiind, îşi începe invitatul nostru povestea,   citeam  foarte multă presă.  Într-o zi am văzut un anunţ că SHIPYARD ATG Giurgiu are nevoie de ingineri navali. Întrucât trecuseră cinci ani de muncă şi eu rămăsesem tot muncitor , m-am hotărât să vin la Giurgiu şi să-mi încerc şansa … Zis şi făcut. Am susţinut un interviu de specialitate pe care l-am promovat, şi uite aşa am ajuns să mă angajez în 2005 la SHIPYARD ATG ca Inginer coordonator în Serviciul Producţie,  funcţie pe care profesez şi în acest moment. Acum coordonez activitatea maiştrilor constructori, tubulatori, vopsitori, tâmplari şi electricieni. Împreună cu aceşti maiştri şi  alături de oamenii din subordinea lor am contribuit la realizarea multor nave, de la A la Z, cum se spune. Sunt un om care a căutat în viaţă ca şi în profesie, să promovez permanent seriozitatea. Pe baza acestui principiu consider că dacă eşti un om serios atunci poţi realiza multe performanţe în viaţă. Mă consider un om împlinit din toate punctele de vedere. În plan personal cea mai mare realizare a mea rămâne însă familia şi fetiţa de doar doi ani şi opt luni”.

Cu ochii umeziţi de emoţia destăinuirilor făcute, tânărul inginer şi coordonator, Iulian Cepraga, continuă să ne facă noi mărturisiri: “Cel mai emoţionant lucru de până acum consider  momentul când am reuşit să promovez interviul de angajare la SHIPYARD ATG Giurgiu. Un moment care avea  să-mi schimbe radical viaţa, în bine. Aşa am  trecut practic de la munca de jos, ca  lăcătuş constructor naval, la cea de inginer coordonator.  Ca orice om evident că am şi neîmpliniri… la acest capitol aş înscrie regretul că nu am luat unele decizii în viaţă, mai rapid. Mă consider un om sincer şi recunosc că o navă se realizează cu foarte multă muncă şi responsabilitate. Deşi, procesul tehnologic de construcţie al unei nave este migălos şi de durată, constaţi cu satisfacţie că în fiecare zi realizezi altceva. Şi aici ca peste tot, te confrunţi zilnic şi cu probleme ca în orice profesie. Dar la SHIPYARD, după o zi de muncă, ai mereu asigurată satisfacţia lucrului bine făcut. Din 2005, anul angajării mele şi până acum, aici, la Giurgiu am trăit multe din amintirile dragi mie. Îmi este greu sau aproape imposibil să mă opresc în mod special asupra uneia dintre ele.

În 2014,  lumea nu prea mai vrea să muncească…!

Tânărul gălăţean a venit în Şantierul Naval de la Giurgiu nu numai pentru bani ci să şi dovedească faptul că este capabil de mai mult, dovedind ulterior că doreşte să ducă mai departe, alături de noii săi prieteni şi colegi de muncă, tradiţia de peste un secol a constructorilor navali giurgiuveni. Iată de, astăzi, este tare mândru de decizia luată atunci… De fiecare dată însă când vorbeşte de prezent în ochi îi apare o umbră de tristeţe.

Întrebat ce îl nemulţumeşte, Iulian Cepraga, ca orice om sincer ne-a mărturisit: Din păcate lumea de azi, şi în special tinerii, nu prea mai vor să muncească! Nu zic că tinerii trebuie să facă ceva neapărat greu în viaţă, dar se vede cu ochiul liber că nu vor să pună osul la treabă nici în munci mai uşoare! De când am venit la SHIPYARD ATG Giurgiu am contribuit la realizarea a 11 nave tip VEKA  pentru armatori  străini. Frumosul muncii de constructor naval, lucru pe care ar trebui să-l constate cât mai mulţi tineri, apare atunci când nava este gata de livrare. În momentul când vezi că nava merge pe apă înainte şi înapoi, la stânga şi la dreapta, când vezi că sistemul de iluminare funcţionează simţi că ţi se face pielea ca de găină… practic simţi că trăieşti.

E un sentiment pe care nu-l o poţi uita niciodată.  Cred că astfel de lucruri ar trebui să trăiască tinerii acestui oraş. Este o probă de maturitate şi totodată de bărbăţie. În loc să te duci la sala de forţă vino aici să construieşti nave! Ce poate fi mai frumos, mai bărbătesc decât asta? În SHIPYARD ATG Giurgiu, relaţiile de muncă dintre patron, conducerea executivă şi angajaţi sunt neaşteptat de bune. Avem suficient front de lucru şi suntem întotdeauna plătiţi bine pentru munca prestată, şi la timp. Patronul şi actuala conducere executivă se interesează permanent de problemele cu care ne confruntăm, ca şi de viitorul nostru, sunt preocupat  permanent să avem comenzi pentru a ne asigura  salariile. În puţine cuvinte,  la SHIPYARD ATG Giurgiu nu se pune problema grijii zilei  de mâine, aşa cum se întâmplă în foarte multe locuri din ţară. Când apar probleme la locul de muncă imediat conducerea este alături de salariaţii Şantierului şi împreună găsesc soluţii pentru orice.

Nu aş dori să fiu lipsit de modestie sau să fac pe lupul moralist, dar i-aş îndemna pe tinerii din Giurgiu să vină să se angajeze măcar pentru câteva luni aici, în Şantier,  la SHIPYARD ATG… Vor avea  numai lucruri bune de învăţat, lucruri  care le-ar fi utile în viaţa de toate zilele. Aici  se pot forma în profesia de lăcătuş constructor naval, tubulator, electrician, tâmplar, vopsitor, sudor  şi câte şi mai câte profesii foarte bine plătite atât la SHIPYARD ATG Giurgiu cât şi în orice alt loc de muncă din România, dar şi din străinătate…

Heliade CĂLIN