Organizația consumatorilor europeni (BEUC) a solicitat recent, reguli mai stricte pentru a reduce utilizarea de antibiotice în fermele de animale și în vederea protejării sănătății umane. BEUC a făcut un apel serios țărilor din U.E. după ce testele, din fermele de animale au dezvăluit că până la 98% din producția de carne de pasăre din unele țări ale UE este contaminată cu bacterii rezistente la antibiotice. 

Departamentul de Agricultură din Irlanda a organizat recent o conferință în Fermoy, Cork Co, în care s-a discutat despre „amenințarea globală pe care o reprezintă rezistența antimicrobiană”. Veterinari și experții din industria alimentară au dezbătut nivelurile de rezistență la antibiotice descoperite în animalele din ferme irlandeze și transmise la om, precum și măsurile necesare pentru a elimina acest lucru.

S-a pus accent pe faptul că germeni, cum ar fi E-coli dezvoltă rezistență la antibiotice, iar ulterior pot deveni dificil de tratat cu medicamentele existente iar acest lucru poate duce la infecții letale.
Ministrul Agriculturii din Irlanda Simon Coveney a avertizat că acest lucru constituie o problemă în creștere iar ministerul condus de el a înființat un nou comitet interdepartamental împrună cu Ministerul Sănătății. 

BEUC a efectuat teste pe grupe de consumatori din nouă țări ale UE între 2012 și 2014 constatând că produsele din carne de pasăre au fost contaminate cu bacterii rezistente în proporție de până la 98%.

În Țările de Jos (Belgia, Olanda și Luxembourg) s-au găsit 98% de probe contaminate cu bacterii ESBL rezistente la antibiotice, iar eșantioanele din Spania, Italia, Belgia, Portugalia au fost contaminate în proporții între 72 – 82%. În Germania chiar, în 20% din probele de pui testate a fost gasit periculosul superbug MRSA, (stafilococ auriu) care este rezistent la majoritatea antibioticelor.

Fără dorința de a vă speria v-am pus la dispoziție aceste date pentru a vă da seama singuri cât de nociv este consumul de carne și mai ales carnea  de proveniență dubioasă. (Jurnal)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here