Odată cu OUG 55 privind migrația primarilor multe din site-uri s-au apucat de făcut fel și fel de speculații,  multe dintre așa zisele mari surprize privind noile opțiuni ale politicienilor locali, fiind de fapt scrise ” după ureche”, adică ”pe surse”. Așa se face că zilele trecute un site local vorbea despre  trecerea președintelui PNL Giurgiu, Vasile Mustățea, la PSD Giurgiu. Evident că am luat imediat legătura cu Vasile Mustățea care ne-a spus: Nu este nimic adevărat în acest zvon. Este doar încă o minciună ordinară marca PSD. Nu a existat nicio intenție de acest fel. Știu doar că există un grup de presiune ce își dorește mult schimbarea mea din fruntea PNL Giurgiu. Sunt o persoană tot mai incomodă pentru o serie de politicieni locali. Prefecta Crișu caută pe toate căile să mă obstrucționeze, președintele PSD Nicolae Bădălău mă denigrează de câte ori are ocazia, bine că nu o are de prea multe ori! Cristian Marciu, vicepreședintele incompatibil al CJ sare la gâtul meu la fiecare ședință de Consiliu, Lucian Iliescu nu se poate obișnui cu ideea că a fost înlocuit și nu-și ascunde resentimentele față de persoana mea, în timp ce reprezentanții celor ce nu-și pot creea o majoritate confortabilă în Consiliul județean nu mai prididesc cu acuzele la adresa mea. De la început trebuie precizat că nu intenționez să părăsesc acest partid indiferent de ofertele ce mi se vor face și fiți convinși că mi-au fost făcute deja câteva până acum…Nu cred nimic din ceea ce promite PSD-ul, un partid care a demonstrat, de-a lungul timpului,  și să nu uităm că a fost – cu câteva excepții-  aproape permanent  la guvernare, că nu-și onorează promisiunile făcute, politica acestui partid bazându-se doar pe satisfacerea unor grupuri de interese, respectiv a baronilor locali.

Vorbind despre miza acestui zvon președintele PNL Giurgiu a spus: Menirea acestei informații otrăvite este de a influența electoratul cu puțin timp înainte de alegerile prezidențiale. Este lesne de observat pentru toată lumea care este scenariul. Compromiterea mea și respectiv a PNL ar putea determina simpatizanții candidatului nostru, Klaus Iohannis, să renunțe la a-l mai vota pe acesta  sau s-ar regrupa  votându-l pe Victor Ponta. Așa cred ei, pesediștii. Însă lucru ăsta nu se va întâmpla căci nu mai poți păcăli lumea mai ales  atunci când încalci Constituția după bunul tău plac, așa cum s-a întâmplat în cazul OUG 55. Cei care se dedau la asemenea dezinformări, dacă pretind că sunt jurnaliști adevărați, ar trebui să precizeze și sursa, altfel nu fac altceva decât să se discrediteze ei înșiși, să dovedească doar că sunt la fel de mincinoși și de duplicitari ca cei în slujba cărora se află- a mai spus președintele PNL Giurgiu. (T. Florian)

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here