În timp ce în ţară, de la prima instituire de cod portocaliu de zăpadă  şi ger, până la acest moment au murit din cauza îngheţului 24 de persoane, la Giurgiu perioada aceasta nu a contabilizat, din fericire, nicio victimă. După cum ne spunea asistenta şefă a Serviciului de Ambulanţă Giurgiu, Rodica Cărăbaş, un număr de 18 persoane au solicitat intervenţia salvării în această perioadă , persoanele acuzând  degerături sau hipotermie, majoritatea fiind însă cazuri sociale, sau cum li se mai spun, oameni ai străzii.  În ultimile zile doar trei  cazuri au atras atenţia ambulanţierilor.
Primul  caz este cel al unui copil, de doar 3 anişori, din localitatea Puţul Grecii ( comuna Greaca) găsit mort, în pat,  în data de 28 ianuarie.  Ajunşi acolo ambulanţierii au consatat că probabil copilul murise mai ales din cauza condiţiilor precare în care acesta trăia împreună cu D. F. (mama sa).
În aceeaşi zi la Mihai Bravu o fetiţă de 11 ani după, ce s-a dat cu sania prin comună, obosită a intrat în casă, retrăgându-se în camera ei. În momentul în care mama ei a încercat să o cheme la masă aceasta a constat că fetiţa zăcea în cameră fără suflare.
Un caz dramatic este cel de la  Floreşti- Stoeneşti unde în data de 2 februarie, o mamă  (68 de ani) şi fiica ei (42 de ani) au fost găsite de un vecin , decedate. S-a constatat că cele două femei muriseră din cauza inhalării de monoxide de carbon de la o sobă ce ardea în casă.
Rodica Cărăbaş ne mai spunea că deşi nu s-au înregistrat cazuri grave pe parcursul zilelor cu iarnă grea şi geruri puternice, oamenii au fost cuprinşi de panică, atât în timpul zilei cât şi al nopţii. “Ajunşi la locul solicitărilor ambulanţierii noştri, după ce au consultat bolnavii, conform normelor, au constatat că aceştia au refuzat să fie internaţi sau să meargă la Spital pentru mai multe investigaţii”- a mai precizat şefa serviciului de Ambulanţă Giurgiu.

Irina Cutin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here