DSC00093

 

 Foto: De la stânga la dreapta av. Constantin BASANGIAC- copreședinte ALDE,  primarul comunei Malu- Eugen ȘOAVĂ, copreședintele ALDE – Toma PETCU și Ovidiu ANDREI -prim vice -președinte al Organizației județene…

În data de 16 decembrie, ALDE Giurgiu a organizat ultima conferință de presă din acest an, la care au participat cei doi copreşedinţi – Toma Petcu şi Constantin Basangiac, alături de copreşedintele Organizaţiei Municipale şi prim-vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene, Andrei Ovidiu, dar şi de cel mai nou membru al partidului, primarul comunei Malu, Eugen Şoavă.

A fost un an destul de important pentru ALDE, un partid care, deşi nou înfiinţat, are ambiţii serioase pentru 2016, a declarat  Toma Petcu, adăugând: Suntem la ora actuală în plin proces de construcţie atât la nivelul organizaţiei municipale, cât şi judeţene, avem o serie de oameni valoroşi care au venit alături de noi şi care urmează să vină, oameni care, din diverse motive, nu se mai regăsesc în alte partide, cum ar fi PNL sau PSD. Noi nu avem însă obiectivul de a acapara doar oameni din partea PNL, pentru că oameni valoroşi se regăsesc în toate partidele. Important este ca la startul campaniei electorale din 2016, ALDE să aibă cei mai buni candidaţi, atât pentru alegerile la nivelul fiecărei localităţi, cât şi pentru Consiliul Judeţean. Vom încerca să selectăm oameni cu notorietate, cu foarte bune calităţi morale şi fără să impunem criterii de integritate. Din punctul meu de vedere, aceste criterii de integritate vor avea un efect negativ, în sensul că nu vor putea fi respectate în multe localităţi din ţară (…). Legat de activitatea politică a ALDE, suntem în plin proces de organizare a structurilor la nivel judeţean. Am reuşit în acest moment să ne creem organizaţii în judeţ, obiectivul nostru fiind acela ca la alegerile din 2016 să avem cât mai mulţi primari pe care să îi ajutăm să se dezvolte.

Cu acest prilej, copreşedintele ALDE l-a prezentat pe cel mai nou membru al partidului, primarul comunei Malu, Eugen Şoavă, despre care a precizat: Este un foarte bun prieten de-ai mei, pe care l-am apreciat dintotdeauna şi mă bucură faptul că singurul primar care a avut curajul să se declare independent politic în judeţul Giurgiu, este astăzi convins să vină alături de ALDE şi să susţină dezvoltarea acestei organizaţii, pentru că domnia sa se va ocupa de organizarea alegerilor şi de campania pentru cele 4 localităţi – Slobozia, Malu, Vdea, Găujani. De asemenea, dânsul este şi preşedintele Asociaţiei Primăriilor de comună, o calitate foarte importantă, care poate fi vocea tuturor primăriilor din judeţul nostru.

La rândul său, proaspătul membru ALDE, Eugen Şoavă, a declarat: Consider că alăturându-mă ALDE, voi fi sprijinit în continuare de bunii mei prieteni de aici în derularea proiectelor în beneficiul cetăţenilor comunei Malu, aşa cum s-a întâmplat şi până acum. Un alt motiv care m-a determinat să devin membru ALDE este modul de comunicare liber şi neîngrădit din cadrul partidului şi consider că doctrina ALDE mi se potriveşte, eu fiind un liberal convins. De asemenea, doresc să precizez că noile atribuţii politice mă onorează, dar mă şi provoacă, însă sunt convins că împreună vom realiza numai lucruri bune pentru comunitate.

 (Teodora NICOLAU)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here