***Au scăzut accidentele grave pe șosea cât și numărul victimelor

Activităţile desfăşurate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu în perioada ianuarie – octombrie 2013 au vizat scăderea fenomenului infracţional, combaterea evaziunii fiscale şi îmbunătăţirea calităţii serviciului poliţienesc oferit cetăţenilor.

 Conform datelor obținute din partea Inspectoratului de Poliție n Inspectoratului județea de Poliţie Giurgiu, de la începutul acestui an și până în prezent s-a înregistrat o scădere cu 11,52 % a infracţiunilor sesizate, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Trebuie semnalată în primul rând o scădere cu 19.81 % a infracţiunilor contra persoanei, fiind

Constatată o creștere cu 15,9 % a infracţiunilor economico financiare.

În 734 dintre cazurile de infracţiuni depistate au fost surprinse în flagrant delict.

Activitatea Inspectoratului s-a axat, în primele 10 luni ale anului în curs, și pe creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, combaterea criminalităţii şi reducerea timpului de răspuns la solicitarea cetăţenilor sau la producerea unor evenimente. Așa se face că până astăzi poliţiştii au efectuat un număr de 36 de razii şi acţiuni cu efective lărgite în zonele cu potenţial criminogen. Datorită prezenţei lor active în stradă, numărul de situaţii în care s-a impus intervenţia la solicitările cetăţeanului prin Sistemul Unic al Apelurilor de Urgenţă a scăzut considerabil, Poliţia rămânând în continuare cea mai solicitată structură a M.A.I. de către cetăţeni prin sistemul 112. Efortul considerabil depus de poliţişti, a condus astfel la o infracţionalitate ce şi-a păstrat trendul descrescător.

Din analiza datelor statistice existente, în primele zece luni ale anului 2013, infracţiunile contra persoanei au înregistrat o scădere cu 24,71 % faţă de perioada similară a anului trecut. Infracţiunile grave, comise cu violenţă au scăzut la rândul lor cu 21,83 %. La infracţiunile ”contra patrimoniului” se constată și aici o scădere cu 31,23 %. De menţionat că și furturile din locuinţe au scăzut cu 3,64 %, în timp ce furturile de animale au scăzut și ele cu 15,98 %. La capitolul ” mica criminalitate” ( infracţiuni de furt din buzunare, poşete, genţi) s-a înregistrat o scădere cu 62 %(!), iar furturile din auto au scăzut și ele cu 43,2 %.

Poliţiştii din cadrul structurilor de prevenire a criminalităţii au iniţiat permanent campanii de informare şi prevenire atât în ceea ce priveşte furtul din locuinţe, cât şi infracţiunile de tâlhărie prin smulgere. Urmare a activităţilor conjugate ale poliţiştilor pe cele două paliere, prevenire şi combatere, dar şi a măsurilor de protecţie pe care cetăţenii le-au luat, au scăzut atât numărul infracţiunilor de furt, cât şi cel al infracţiunilor de tâlhărie prin smulgere. Obiectivul prioritar de acţiune al Poliţiei în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii economico-financiare rămâne creşterea siguranţei mediului de afaceri şi asigurarea legalităţii, în vederea susţinerii funcţionării economiei de piaţă. Astfel, în urma activităţilor desfăşurate pentru combaterea criminalităţii economico-financiare, structurile de poliţie au descoperit şi cercetează cu 37,11 % mai multe infracţiuni de evaziune fiscală. De asemenea, infracțiunile și criminalitatea stradală, în urma activităţilor desfăşurate, au scăzut cu 12,16 %. Un record pozitiv și la infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, unde în 10 lunic s-au înregistrat doar 11 fapte!

Polițiștii au făcut zile grele cerșetorilor și vagabonzilor…

Creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale constituie o prioritate a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu. Astfel, au fost aplanate peste 1989 de stări conflictuale (965 intrafamiliale, 77 între grupuri şi 947 din alte motive). Au fost luate măsuri în 312 cazuri de minori lipsiţi de supraveghere care au fost predaţi familiilor, iar în 370 de cazuri au fost încredinţaţi centrelor de ocrotire. De asemenea, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale persoanelor care apelau la mila publică (cerșetorie) sau vagabondau, iar 6 au fost predate familiilor sau internate în centre de ocrotire.

Au fost găsite 157 de persoane urmărite în temeiul legii, dintre care 113 de persoane urmărite la nivel naţional şi 44 internaţional. În urma acţiunilor, controalelor şi percheziţiilor domiciliare efectuate au fost ridicate în vederea confiscării mai multe bunuri şi valori ( 8.400 lei proveniţi din operaţiuni ilicite, bunuri şi mărfuri în valoare de 34.524 lei, 18 de arme, 28 de muniţii, 213 kg. exploziv, 0,9 kg. mercur, 14 mc. material lemnos, 15.921 kg. metale feroase şi 2.504 kg. metale neferoase).

Din punct de vedere al riscului rutier, continuă trendul descendent la toţi indicatorii, respectiv numărul accidentelor grave scade cu 11,68 %, numărul victimelor scade cu 21, 38 %.

(JURNAL Press)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here