La finele săptămânii trecute într-un loc liniştit din inima Deltei Dunării, ferit de ochii curioşilor din fire, liderii partidelor ce alcătuiesc USL au purtat discuţii şi negocieri privind împărţirea colegiilor pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. USL este alcătuită din două alianţe ACS şi ACD, iar în urma acestor negocieri s-a hotărât că Alianţa de Centru Stânga (formată din PSD şi UNPR) va nominaliza candidaţi în 246 de colegii, iar Alianţa de Centru Dreapta (alcătuită de PNL şi PC) va nominaliza candidaţi în 206 colegii. Liderii partidelor menţionate şi-au ales pentru viitoarele alegeri parlamentare colegii sigure, dar cedarea unor colegii eligibile către UNPR a creat şi câteva minore animozităţi între PSD şi PNL. Astfel de animozităţi se zvoneşte că ar fi apărut în mai multe judeţe, cum ar fi Iaşi, Călăraşi, Olt etc. Până acum, ne spune preşedintele Organizaţiei municipale Giurgiu a UNPR, Cătălin Lupu, se ştie doar faptul că trei dintre liderii noştri marcanţi vor avea asigurate candidaturi în colegii ce se dau ca sigur a fi eligibile. Este vorba de preşedintele Gabriel Oprea şi de Anghel Iordănescu, lor li se vor rezerva locuri eligibile în colegii din sectorul doi, Bucureşti, iar vicepreşedintelui Lavinia Şandru într-un colegiu din judeţul Neamţ. Se pare că singurul judeţ în care UNPR nu va avea candidaţi proprii va fi judeţul Suceava. Încheierea rapidă a negocierilor din interiorul USL privind nominalizarea candidaţilor în colegii indică soliditatea şi maturitatea Uniunii. Prin reuşita acestei acţiuni USL a demonstrat  tuturor că prin dialog au fost rezolvate toate neînţelegerile şi blocajele,  în ciuda tuturor adversarilor şi a criticilor care anticipau contrariul, subliniază Cătălin Lupu. De acum, pentru toate partidele componente ale USL, estenţial este faptul că au fost depăşite toate orgoliile şi s-a ajuns la un consens care va permite Uniunii ca pe 9 decembrie să câştige alegerile şi să guverneze România. Formula agreată în cadrul recentelor negocieri reflectă componenta actuala a USL. UNPR, precizează Cătălin Lupu, consideră că această coagulare a forţelor de stânga a consolidat Uniunea Social Liberală, contribuind la o mai bună guvernare, întărind politicile şi măsurile sociale, în special cele luate pentru creşterea nivelului de trai, favorizând dialogul social şi asigurând stabilitatea României, în acord cu interesul naţional. În acest sens, spune liderul progresiştilor giurgiuveni, UNPR a votat Guvernul Ponta, a sprijinit toate deciziile importante ale USL, a obţinut peste 500.000 de voturi la alegerile locale, şi este parte componentă a Alianţei de Centru Stânga – alianţă încheiată în conformitate cu voinţa politică a celor două partide şi cu respectarea procedurilor prevăzute de lege – şi parte componenta a USL. Şi de aici încolo, UNPR, ca parte componentă a USL, se va implica activ în procesul de refacere a nivelului de trai  al populaţiei, nivel puternic lovit de efectele crizei economice şi financiare globală. Despre viitorul alianţei dintre PSD şi UNPR a vorbit recent chiar premierul Victor Ponta, care a declarat printre altele că, despre o probabilă viitoare fuziune a social democraţilor cu progresiştii se va discută poate anul viitor, atunci când PSD va avea congres. Până atunci,  Parteneriatul UNPR alături de PSD, în interiorul Alianţei de Centru Stânga deschide multiple posibilităţi de colaborare ulterioare. În aceasta fază, a mai subliniat Victor Ponta, relaţiile dintre PSD şi UNPR se vor consolida în cadrul ACS, pilonul de centru-stânga al USL. În concluzie, precizează preşedintele Organizaţiei municipale Giurgiu a progresiştilor giurgiuveni, Cătălin Lupu, UNPR merge mai departe împreună cu PSD, partenerul ideologic natural şi îşi va păstra conduita corectă şi responsabilă de până acum, precum şi iniţiativele sociale care vor fi agreate la nivelul Alianţei de Centru Stânga şi la nivelul Uniunii Social Liberale.

Heliade CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.