centru afaceri siteDe câteva săptămâni au fost încheiate lucrările la una din cele mai impozante clădiri din municipiul Giurgiu, este vorba despre Centrul de Sprijinire a Afacerilor Giurgiu, al cărui beneficiar este SC Omega SRL din Giurgiu. Construcția dispusă pe trei etaje dispune de aproape 2700 mp doar pe primele două nivele și parter cât și de o parcare generoasă la subsolul clădirii. După cum ne spunea deputatul Viorel Teodorescu, cel ce a accesat acest proiect european de circa 2,5 milioane de euro, înainte de a candida la funcția de europarlamentar, Centrul se adresează tuturor întreprinzătorilor , societăților comerciale , cât și instituțiilor ce vor să dezvolte aici o activitate lucrativă. De precizat că acest Centru este unic în cadrul Regiunii 3 Sud Muntenia, și că beneficiarul  proiectului, a participat cu 40% din întregul său cost.

Noul Centru urmează să ofere giurgiuvenilor  cel puțin 10 noi locuri de muncă (recepționere, arhivar, paznici, lucrători întreținere…). Centrul de Sprijin a Afacerilor Giurgiu  va fi inaugurat la data de 1 octombrie, la această oră așteptându-se  mobilierul destinat birourilor ce vor funcționa aici. Deși spațiile nu au fost încă închiriate noilor chiriași, de puțină vreme  în clădire funcționează un bufet de incintă, o societate de Asigurări , AJOFM Giurgiu  derulând deja aici un proiect european. Administratorul Centrului, d-na Maria Teodorescu ne asigura că noii  locatarii vor beneficia  de toate utilitățile: Internet, Tv cablu, aer condiționat , sală de ședințe și de multe altele.  (T. Florian)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here