După ce i-au pasat pe diverse instituţii, umilindu-i şi aducându-i la disperare, Guvernul României a decis să vireze în contul Direcţiei pentru Asistenţă Socială Giurgiu, banii pentru plata însoţitorilor persoanelor cu handicap.

În afara multelor luni neplătite din 2009 se pare că se vor plăti şi banii aferenţi lunii ianuarie. Lucian Iliescu a comentat acest subiect în cadrul conferinţei de presă din 12 ianuarie.

“Aş vrea să mulţumesc tuturor celor care au colaborat pentru ca aceştioameni să îşi primească banii. E bine că am reuşit să ne mişcăm. În sfârşit toate sesizările noastre şi glasurile oamenilor s-au făcut auzite. Nu ştiu dacă au fost plătite restanţele la nivelul întregii ţări. Banii au venit şi într-o zi sau două îi facem fericiţi pe aceşti oameni” a declarat Lucian Iliescu în cadrul conferinţei de presă.

Lucian Iliescu a subliniat încă o dată că Direcţia de Asistenţă Socială doar împarte aceşti bani, problema asigurării acestor surse financiare fiind responsabilitatea Guvernului.

În afara celor 26 de miliarde (costurile la care se ridică restanţele înoţitorilor persoanelor cu handicap) au mai fost viraţi şi banii aferenti plăţii profesorilor, pentru luna ianuarie.

De asemenea, 4.8 miliarde de lei vechi se vor îndrepta către Zona Liberă acolo unde de asemenea plata salariilor este una delicată.

Bogdan VLADU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here