Pentru a doua lună la rând, revista Time a realizat o copertă controversată avându-l în centru pe președintele Donald Trump, relatează CNN.

De această dată, Trump apare transformându-se, fotografic,  în omologul său de la Casa albă,  Vladimir Putin. După cum se vede în imaginea înfățișând  coperta care déjà a devenit virală pe rețelele de socializare, părul blond al lui Donald  Trump, cât și sprâncenele subțiate și buzele țuguiate se suprapun cu nasul lui Vladimir Putin și ochii albaștri ai acestuia.

Ilustrația provocatoare este realizată de artista Nancy Burson și semnifică ”stadiul politicii externe a Statelor Unite după summitul de la Helsinki”. Coperta celor de la Time demonstrează un mit al jurnalismului, faptul că o fotografie poate spune de multe ori mai mult decât o mie de cuvinte!

(Jurnal)