tratament-balnear-pensionarCasa Județeană de Pensii (C.J.P.) Giurgiu continuă în această perioadă, deși capricioasă ca vreme, procesul de alocare a biletelor de tratament balnear asigurate prin unitățile de tratament aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice.

 Conform declarației consilierului compartimentului de comunicare și relații publice din cadrul C.J.P. Giurgiu, Mirela Vasile, pentru publicația ”Jurnal giurgiuvean”, din cele aproximativ 2.255 de bilete de tratament balnear, care pot fi contractate în anul 2016, au fost alocate până la seria prezentă 1.201 și valorificate 570.

În prezent, se valorifică cea de-a 9 – a serie, din totalul de 19, cu plecare din data de 22.06. – ne spunea Mirela Vasile care ne-a mai precizat că cele mai solicitate stațiuni pentru această perioadă rămân : Herculane, Căciulata, Saturn, Mangalia, Techirghiol, Eforie Nord și Felix. Totodată domnia sa observa în o creștere a numărului giurgiuvenilor care solicită bilete de tratament balnear, în comparație  cu anul precedent.

 Conform aceleași surse , categoriile de persoane care pot beneficia de astfel de tratamente  sunt  cele care au calitatea de pensionar din sistemul public de pensii, de asigurați ai sistemului public de pensii (salariați) sau beneficiari ai prevederilor unor legi speciale ce reglemetează dreptul la bilete de tratament balnear. În cazul pensionarilor din cadrul sistemului public de pensii, contribuția individuală este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie. În cazul salariaților care au în luna anterioară celei în care se efectuează repartiția, venitul lunar mai mic sau egal cu salariul mediu brut pe economie, cuantumul contribuției este de 50% din prețul biletului de tratament balnear –a mai precizat Mirela Vasile.

Ca o noutate pentru anul 2016, ni s-a adus la cunoștință că pensionarii militari nu mai beneficiază de bilete de tratament prin casele teritoriale de pensii.

(Teodora N.)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here