medicReprezentanţii guvernului îşi nuanţează declaraţiile privind aşa zisă şpagă dată medicilor. Ministrul Sănătăţii vorbeşte acum despre onorariile pe care doctorii le vor încasa pe chitanţă de la pacienţii trataţi în regim privat la stat.

Este vorba de servicii private oferite în spitalele publcie. Adică, posibilitatea pacientului de a alege un anumit medic. Dacă medicul respectiv nu are ocazia, posibilitatea să-i dea consultaţia în momentul în care e cerută şi dacă problema poate fi temporizată, contra unei coplăţi. Despre asta este varianta. Toţi ştim cum e, dar nu recunoaştem. Ideea nu e de a reglementa şpaga, că nu e vorba de asta, nici nu vrem să mai vorbim de aşa ceva. Noi vorbim aici de nişte reguli clare, fiscalizate, şi vorbim de onorarii. NU e vorba de a legaliza o infracţiune”, a explicat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Pornind de la dispoziţiile din legea pacientului şi este o menţiune şi în decizia ÎCCJ, că pacientul poate oferi donaţii spitalului, la finalul actului medical. Despre asta e vorba, despre o dispoziţie în vigoare din 2003, a declarat şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

În schimb, Ministrul Justiţiei face referire la norme la o lege în vigoare de 12 ani care le dă dreptul pacienţilor să recompenseze medicii.

 

O utopie care nu rezolvă  absolut deloc problemele din sistemul medical ci din contra bulverseaza, lasa loc de interpretari și de abuzuri. Probabil că medicii  îsi vor face PFA ori un PFI și vor tăia chitanțe pentru șpagă ( ne scuzați!, pentru  onorarii!) , căci  altfel nu vedem soluția legală   de care ar uza pentru a deține un chitanțier , ori  vor completa la finalul anului declarația 200? Și de unde știm noi că vor declara toată șpaga, și nu doar o sumă infimă din ea? Mi-e tare teamă ca ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, e autorul acestei inițiative aberante, la fel cum a fost și taxarea bacșișului, dacă vă mai amintiți…

Și dacă tot plătim  asigurarea medicală de ce mai  este nevoie să fim super taxați pentru un serviciu  prestat într-o unitate spitalicească de stat? Și dacă aceste consultații presupun și analize (de  exemplu o radiografie),  în onorariul medicului  va fi oare taxat și acest serviciu și cu cât?…..

Onorariul va fi și el negociabil, fiind stabilit în baza înțelegerii  dintre medic și pacient? Spitalul va încasa și el o parte din acest onorariu, ținând cont că  medicul se folosește de  echipamentele medicale  din spitalul de stat? Nimeni nu suflă însă deocamdată o vorbă despre toate aceste nedumeriri, devenit proiect!

 

Noi considerăm totul o imbecilitate , emanată dintr-o suprasuficiență politică, măsură lipsită  total de viziune și respect față de pacient și față de un sistem gestionat haotic. Nu ar fi  mai degrabă eficient și moral ca medicii  să fie plătiți cu salarii decente, în funcție de competențe și performanțe? Nu astfel va fi curățat sistemul de  ”măcelari”, de mediocrii, de influența politicului fără a  mai fi transformați, noi pacienții,   în victimele sigure ale unui sistem corupt  ,  probabil  printr-un plan bine  pus la punct, plecându-se de la premisa  că  oamenii bolnavi  și disperați  sunt  mai ușor de manipulat? Iată cum, prin astfel de măsuri ați distrus  sistemul de sănătate , ați distrus sistemul de învățământ,  transformându-vă nu în vindecătorii ci  în groparii acestei națiuni!

(Marian TARU)

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here