VOT - PARLAMENT - CROITORU Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă prin care permite Consiliilor judeţene, primăriilor şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară (ADI) să contracteze împrumuturi de la Trezorerie pentru acoperirea sumelor necesare finalizării proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 şi Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013.

Suma totală care poate fi împrumutată de autorităţile publice şi ADI se ridică la 400 de milioane de lei. Actul normativ vine în întâmpinarea unei solicitări adresate premierului Dacian Cioloş, de mai mulţi primari şi preşedinţi de consilii judeţene, prin care i-au cerut o soluţie pentru acoperirea sumelor necesare finalizării proiectelor europene. Măsura adoptată are în vedere un număr de 222 de proiecte care ar fi trebuit încheiate până la 31 decembrie 2015 şi a căror termen de implementare a fost prelungit, prin acte adiţionale, până la 30 iunie 2016.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă, împrumuturile se acordă, în vederea îndeplinirii integrale a obiectivelor şi indicatorilor, pentru acele proiecte a căror valoare individuală nu depăşeşte pragul de 5 milioane euro. Împrumuturile vor fi acordate pentru o perioadă de maximum 20 de ani  cu o rată a dobânzii egală cu ROBOR calculate la trei luni plus 3 puncte procentuale. Rambursarea creditelor se va face în tranşe trimestriale egale, iar dobânda se va calcula lunar şi se va plăti trimestrial. Pentru neplata la termen a ratelor scadente şi a dobânzilor, OUG prevede calcularea unei dobânzi de penalizare, la nivelul celor stabilite prin Codul de Procedură Fiscală, de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.

Jurnal

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.