Miercuri, 15 septembrie, Comitetul Director al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX, reunit în şedinţă extraordinară, a hotărât lista revendicărilor şi iniţierea procedurilor de declanşare a grevei generale în sistemul administraţiei publice. Potrivit liderului local Sed Lex, Petre Pană, principalele revendicări ale sindicaliştilor sunt: revenirea la nivelul de salarizare anterior reducerii cu 25%; renunţarea la disponibilizarea salariaţilor din administraţia publică, deoarece activitatea din acest domeniu se desfăşoară oricum după o grilă subdimensionată cu aproximativ 12%; aplicarea tuturor contractelor colective în administraţia locală conform principiului descentralizării administraţiei publice; rediscutarea tuturor grilelor de salarizare din noua lege privind salarizarea personalului bugetar; acordarea veniturilor suplimentare din sumele atrase la bugetul statului din activităţile infracţionale şi de contrabandă descoperite de instituţiile competente ale administraţiei publice. Procedurile pentru declanşarea grevei generale în administraţia publică vor fi întreprinse la nivel central, urmând ca fiecare sindicat să comunice ulterior conducerii instituţiilor, data la care greva va fi declanşată efectiv.

”O decizie importantă luată de Comitetul Director este cea privind procedurile pentru declanşarea grevei generale; astfel, în primele 2 zile de grevă, toţi salariaţii instituţiilor publice vor sta acasă şi nu se vor prezenta la locurile de muncă, securitatea instituţiei va fi asigurată de către comitetul de grevă format din cel puţin 5 persoane. Începând cu a 3-a zi, pe termen nelimitat, toţi salariaţii vor picheta instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea, fără să intre în instituţie. S-a stabilit, de asemenea, că, pentru reuşita acţiunii, fiecare lider de sindicat va informa salariaţii în următoarea perioadă cu privire la faptul că: funcţionarii publici se vor suspenda din funcţie pe perioada grevei, perioadă pentru care nu vor fi remuneraţi. De asemenea, salariaţii trebuie să ştie că pe perioada acţiunilor de protest vor fi presiuni şi ameninţări din partea unor instituţii ale statului, cărora vor trebui să le facă faţă şi se va încerca demobilizarea prin dezinformare, zvonuri privind încetarea grevei, etc. În aceste condiţii, fiecare membru de sindicat va trebui să fie atent numai la declaraţiile organizatorilor acţiunii de protest, fără să ţină cont de comentariile din presă sau de informaţii venite prin sistem informatic sau prin alte mijloace. Suntem convinşi că reuşita acestei acţiuni depinde de modul în care fiecare lider de sindicat se implică în organizarea acesteia, dar şi de conştientizarea fiecărui membru de sindicat asupra tuturor aspectelor prezentate mai sus, pentru a putea să reziste presiunilor la care vom fi supuşi cu toţii pe toată perioada desfăşurării protestului”, ne-a declarat Petre Pană, liderul Sindicatului “Sed Lex” Giurgiu.

Cristina MOISE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here