În această dimineață, începând cu ora 7, sindicaliștii din CFR au declanșat o grevă spontană, pentru acordarea unei creșteri salariale de 25%.

Din fericire, cele câteva trenuri care mai circulă pe ruta Giurgiu Oraș – Videle nu au fost afectate de acest protest, programul de circulație fiind respectat. Din informațiile primite de la angajații Gării, nici prevăzuta grevă a mecanicilor nu va afecta mersul trenurilor de pe ruta amintită, singura, de altfel, la nivelul județului nostru.

„Acest protest are loc în contextul în care administrația și federațiile sindicale reprezentative se află deja în negocieri pentru semnarea noului Contract Colectiv de Muncă 2017 – 2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR SA a anunțat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creștere a fondului de salarii cu 22,5% creștere care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaților”, se arată în comunicatul emis de protestatari. Aceiași protestatari susțin că, până nu văd finalizate toate negocierile, nu mai au niciun fel de încredere în conducerea Companiei. De altfel, joi se preconizează ca și mecanicii de locomotive să intre în grevă.

La ora 15,30, discuțiile pentru reluarea circulației erau în toi.  Asta numai după ce s-au dat asigurări că vor fi analizate și se vor cauta soluții pentru revendicările și problemele salariaților, aceștia fiind informați că, odată cu aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli va fi negociată și promovată o grilă de salarizare bazată pe coeficienți de ierahizare care să reflecte în mod echitabil importanța funcțiilor și a meseriilor la compania CFR SA”.

De asemenea, salariaților li s-a atras atenția că mesajul lor a fost înțeles, dar că o continuare a acestor forme de protest este în afara legii, aduce prejudicii importante companiei și afectează toți pasagerii care și-au programat călptoria pentru ziua în curs.

Un număr de 150 de trenuri din opt regionale CFR au fost oprite de la a mai pleca din gări.

(O.C.)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here