2aÎn această seară, aproape de ora 19, ISU Giurgiu a fost anunțat de un accident de circulație produs în comuna Crevedia Mare, pe DJ 601. La locul intervenției s-a deplasat ambulanța SMURD aparținând subunității de pompieri de la Roata de Jos, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Giurgiu. Pentru că numărul victimelor era de patru, s-a solicitat și sprijinul unei ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță București – Ilfov, cu medic.

La fața locului, s-a constatat faptul că în accident erau implicate două autoturisme, iar numărul răniților se ridica la patru. Doi dintre răniți proveneau dintr-un autoturism Opel Insignia, și prezentau răni ușoare, în timp ce șoferul din cel de-al doilea autoturism, un Opel Astra a fost găsit în stop cardio-respirator. Tot din Opelul Astra era și cea de-a patra persoană rănită, în stare stabilă, căreia i se acorda, de asemenea, primul ajutor.

La aproape o oră de la producerea accidentului, încă se execută manevre de resuscitare pentru șoferul aflat în starea cea mai gravă, în vârstă de aproximativ 65 de ani.

Din păcate, cu puțin timp în urmă (ora 20,06) s-a constatat decesul acestuia, de către medicul prezent la fața locului.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here