Terasele, barurile şi discotecile sunt subiectul tot mai multor reclamţii primite în ultima perioadă de Garda de Mediu, giurgiuvenii plângându-se de zgomotul de la aceste unităţi, mai ales pe timpul nopţii. Potrivit comisarului şef al Gărzii de Mediu Giurgiu, Clara Adam, de la începutul anului şi până în prezent, instituţia pe care o conduce a primit peste 250 de sesizări, iar în ultimul timp, multe din aceste sesizări au ca obiect activitatea teraselor şi a barurilor. Giurgiuvenii se plâng de disconfortul creat de zgomotul, muzica şi comportamentul clienţilor acestor unităţi. „Verificăm toate sesizările primite şi mergem la fiecare din unităţile reclamate, impunând realizarea unui studiu, de către institute specializate, care să arate care este nivelul de zgomot; în plus, dacă acest nivel se dovedeşte crescut, avem posibilitatea de a impune o serie de măsuri, iar dacă aceste măsuri nu sunt respectate, aplicăm amenzi. Şi dacă, în cazul unităţilor ce-şi desfăşoară activitatea în spaţii închise, există măsuri ce se pot lua, de exemplu, izolarea fonică a încăperilor, mai greu este cu terasele în aer liber; aici, consiliile locale sunt cele care ar trebui să intervină, impunând respectarea unui program strict de funcţionare, astfel încât activitatea să nu deranjeze vecinii. Din păcate, cea mai mare parte a reclamaţiilor primite se referă tocmai la aceste terase în aer liber, care, fiind amplasate în zone locuite, evident, deranjează vecinii noaptea”, spune Clara Adam. Aceast a mai precizat că nu numai giurgiuvenii din municipiu se confruntă cu astfel de probleme, sesizări fiind primite şi din partea celor care locuiesc în mediul rural. „Cred că aceste probleme s-ar putea rezolva dacă patronii barurilor, discotecilor şi teraselor ar înţelege că zgomotul chiar deranjează noaptea şi ar lua măsuri ca acest disconfort să fie redus, dacă nu eliminat”, a încheiat Clara Adam.

Cristina MOISE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here