Conform unui comunicat de presă al ISU Giurgiu, lunar vor fi desfășurate exerciții pentru verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.

s560x316_sirene_bloc_sistem_alarmaAstfel, începând cu 1 august, în toate județele țării vor avea loc exerciții pentru verificarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în vederea centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale.

În aceste condiții, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10 – 11, vor fi acționate sirenele de alarmare publică, existente la nivel național. Simulările vor începe de miercuri, 2 august, ți vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan) dar și cele cu acționare locală.

Rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel județean și vor face obiectul unor analize în comitetul județean pentru situații de urgență, în vederea îmbunătățirii modului de alarmare a populației în situații de protecție civilă.

„Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice”, se arată în comunicatul transmis presei de  către ISU Giurgiu.

Cel mai amplu exercițiu de testare a sirenelor care anunță situațile de protecție civilă s-a derulat, la nivel național, în perioada 18 – 21 aprilie.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here