Angajaţii Giurgiu Servicii Locale SA (GSL) au finalizat, în aceste zile, lucrarea de reabilitare şi consolidare a staţiei de transport în comun de pe Şoseaua Alexandriei, aflată la intersecţia cu strada 23 August, cunoscută sub denumirea de „Policlinică capăt”, ne spunea directorul GSL SA, Silvian Dumitrache.

„De acum, putem spune că a mai crescut, chiar dacă unii ar spune că foarte puţin, siguranţa cetăţenilor, călătorii urmând să aştepte mijloacele de transport în comun în condiţii mult mai bune decât până acum”, mai spunea Silvian Dumitrache.  De asemenea, a mai ţinut să ne precizeze directorul GSL SA, a fost montată şi staţia de transport în comun de pe Şoseaua Portului, adiacentă Ansamblului 12 AP Port, realizându-se şi platforma betonată a acesteia.

„Locaţia a fost stabilită în funcţie de reţeaua de gaze naturale, amplasarea fiind condiţionată de aceasta. Odată cu montarea noii staţii, trecerea de pietoni a fost mutată la aproximativ o sută de metri faţă de poziţia iniţială, pentru respectarea legislaţiei în vigoare”, a mai declarat Silvian directorul Dumitrache.

Jurnal

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here