A fost aprobat programul manifestărilor dedicate sărbătoririi “Zilelor Oraşului”. Astfel, în perioada 22-26 aprilie, imediat după terminarea Sfintelor Sărbători de Paşti, se dă “undă verde” la distracţie.

 

Momente religioase, inaugurarea Ateneului “Nicolae Bălănescu”, show aviatic şi motocross, focuri de artificii, momente cultural-artistice, invitaţi speciali şi

 

“Serbările Timişoreana” cam acestea sunt ingredientele pe care Primăria municipiului a hotărât să le pună în practică pentru anul acesta. Rămâne de văzut cum se vor descurca autorităţile locale şi cum vor răspunde giurgiuvenii acestor “chemări”.

 

 

Miercuri, 22 aprilie

 

17.00 – 18.30 Slujba Vecerniei la

 

Biserica Sfântul Gheorghe Giurgiu

 

19.00 – 21.00  Spectacol la Ateneul „Nicolae Bălănescu” – concertează Orchestra de suflători  „Valahia” şi elevii Şcolii de Muzică  şi Arte Plastice „Victor Karpis”

 

 

Joi , 23 aprilie

 

8.00 –  8.30 Sfinţirea Bisericii „Sfânta Maria” (la fostul Teatru de Vară)

 

8.30 –  9.00 Procesiune la Biserica „Sfânta Maria” la Catedrala Episcopală

 

9.30 – 12.30 Sfânta Liturghie Arhierească oficiată la Prăznuirea Sfântului Mare  Mucenic Gheorghe – Patronul spiritual al oraşului

 

17.00 – 19.00 Spectacol în aer liber (scena amplasată pe str. Petre Ghelmez) – Ansamblul de cântece şi dansuri populare „Doina Dunării”

 

19.00 – 20.00 Spectacol de teatru la Ateneul „Nicolae Bălănescu” – „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea ” – reprezentaţie suţinută de actorii Teatrului Valah –

 

„Arleking” – reprezentaţie susţinută de actorii Sindicatului „Cortina”

 

19.00 – 23.00 Spectacol de divertisment oferit de „Bere Timişoreana”, încheiat cu foc de artificii (scena amplasată pe str. Petre Ghelmez)

 

 

Vineri, 24 aprilie 

 

10.00 – 11.00 Recital instrumental de muzică clasică la Galeriile de Artă – concertează elevii Şcolii de Muzică  şi Arte Plastice „Victor Karpis”           

 

19.00 – 23.00 Spectacol de divertisment oferit de „Bere Timişoreana”, (scena amplasată pe str. Petre Ghelmez)

 

 

Sâmbătă, 25 aprilie

 

9.00 – 23.00 Show aviatic internaţional la Baza-aerodrom Malu Roşu – acrobaţie aeriană cu motor, salt cu paraşuta din elicopter, evoluţii cu parapanta şi balon cu aer cald, proiecţii video, spectacol de sunet şi lumină

 

17.30 – 18.15 Oficierea slujbei de sfinţire a Ateneului „Nicolae Bălănescu”

 

18.15 – 18.45 Vernisarea expoziţiei de pictură, în foaierul de la etajul Ateneului

 

19.00 – 21.00 Spectacol de Gală la Ateneul „Nicolae Bălănescu” – concertează Orchestra simfonică a Filarmonicii oraşului Ruse

 

19.00 – 23.00 Spectacol de divertisment oferit de „Bere Timişoreana”, încheiat cu foc de artificii (scena amplasată pe str. Petre Ghelmez)

 

 

Duminică, 26 aprilie   

 

9.00 – 13.00    Show aviatic internaţional la Baza-aerodrom Malu Roşu – acrobaţie aeriană cu motor, salt cu paraşuta din elicopter, paraşutism extrem, acrobaţie cu motoparapanta, concurs de autocros şi motociclism enduro

 

Bogdan VLADU