Despre prevederile OUG nr. 55/2014 și implicațiile ei la nivelul județului s-au făcut diverse interpretări în ultimele zile și mai ales despre aleșii locali, a declarat într-o conferință de presă a ACL Giurgiu, Gheorghe Ștefan președintele PDL și copreședinte ACL.

La noi în partid nu avem niciun caz de plecare până acum. Putem spune că Ordonanța ne face bine și ne ajută să limpezim apele în partid, să îi separăm pe cei serioși de ceilalți. În PDL toți aleșii locali din 2012 rămân membri ai partidului, și acest lucru și l-au precizat deja în Ședința Biroului Politic. Această ordonață este totuși imorală și creează premise ca puterea să-și manifeste forța prin acțiuni de mituire și șantajare. Liviu Dragnea umblă cu traista plină cu bani prin țară și-i șantajează pe primari  să treacă în PSD ca să le dea bani, lucru care este ilegal! La fel face în județ și Nicolae Bădălău – aceste practici sunt șantajuri și mituiri politice! Plățile pentru autoritățile locale pentru diverse lucrări nu se mai publică acum în Monitorul Oficial ca să afle toată lumea, ele se fac prin Ordin al Ministrului care nu se publică în Monitorul Oficial deci, nu mai sunt transparente! Din PDL Giurgiu nimeni nu va merge la PSD întrucât oamenii noștri nu fac de ieri politică și știu foarte bine ce face acest partid. PSD nu ia prizonieri! PSD te ia în partidul lor, te folosește și te omoară politic! Așa ia făcut PSD și lui Tăriceanu. Când a văzut că electoratul nu prea susține suspendarea lui Băsescu, și ideile lui ”inimă zburdalnică”, s-au dat la o parte și l-au lăsat să se descurce! Primarul din comuna Daia și-a depus adeziunea la partid, iar ceilalți 5 primari comunali sunt plecați din PDL din 2012, deci nu mai avem ce pierde! Cei 3 consilieri județeni democrat liberali au optat deja pentru partidul nostru, așa că PSD Giurgiu să-și ia adio de la gândul că se duc la ei!

Pe 15 septembrie începe un nou an școlar, a precizat Gheorghe Ștefan, și-mi exprim îngrijorarea față de stadiul de pregătire al școlilor, inclusiv la Colegiul Maiorescu unde încă se mai lucrează intens. Aud că luni vine Victor Ponta să participe la Giurgiu la deschiderea anului școlar, ce va vedea? Va constata că nu avem abecedare pentru clasa întâi și cărți pentru elevii din clasele a II și a III-a?! Zilele trecute Ponta, care face teleguvernare și dă ordonanțe pe bandă rulantă, a anunțat că acceptă în învățământul superior și tineri care nu au luat bacalaureatul! După ce că le-a dat șansa să susțină acest examen de 3 ori, ocum îi anunță că pot intra la facultate și fără Bac – examenul de maturitate cum îl numeam noi pe vremuri! Este ca și cum cineva ar conduce un autoturism fără să aibă permis de conducere auto … că vezi Doamne o să-l ia ulterior! Ministrul Muncii, omul lui Ponta, a anunțat că vor crește pensiile de la 1 ianuarie 2015, lucru bun dar și acest anunț este tot un fel de mituire electorală întrucât ministrul nu ne spune de unde ia acești bani!

Heliade CĂLIN       

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here