Condiţiile meteo nefavorabile, înregistrate în ultimele zile în municipiul şi judeţul Giurgiu, au creat disfuncţionalităţi în unele sectoare de activitate, printre care, sporadic, şi în domeniul aprovizionării cu apă potabilă.

În acest sens, „Apa Service” SA face precizarea că, din cauza viscolului puternic ce a dus la întreruperi în alimentarea cu energie electrică, operatorul a fost obligat să comute alimentarea cu apă a anumitor zone prin intermediul altor puţuri de captare, fapt ce a dus la oprirea şi pornirea repetată a unor pompe. Acest procedeu tehnic a atras după sine antrenarea suspensiilor de pe conductele metalice de transport a apei către staţia de pompare Giurgiu Nord, ceea ce a dus, în unele zone, la tulburarea apei potabile pompate către consumatori.

Facem precizarea că, operatorul regional „Apa Service” SA a preluat în această perioadă de timp sesizările oficiale adresate către dispeceratul societăţii şi a verificat, în permanenţă, calitatea apei. Echipele noastre au mers pe teren, au prelevat probe şi au lucrat pentru înlăturarea cauzelor ce au creat aceste neajunsuri.

În finalul comunicatului nostru, ne cerem scuze pentru disconfortul creat consumatorilor din unele zone ale municipiului şi, aşa cum am făcut-o întotdeauna, vă asigurăm de serviciile noastre de calitate.

Conducerea
„Apa Service” SA Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here