*Vezi cine sunt beneficiarii acestei acțiuni

Luni, 12 august, Mihaela Laur, președintele Fundației Din Dragoste Pentru Oameni Giurgiu a organizat o scurtă conferință de presă pentru a prezenta publicului larg ultimul său proiect social, pus în aplicare, din această lună, cu ajutorul unor oameni locali cu suflet caritabil, ca și domnia sa. Mihaela Laur și-a început alocuțiunea cu precizarea că dorește să prezinte câteva gânduri care au guvernat-o de-a lungul vieții. „A trebuit să trec prin multe încercări și să o iau de atâtea ori de la capăt, ca să aflu cum pot să îmi ating mulțumirea sufletească, și anume să încep să dărui câte ceva celor aflați în nevoi. Vă prezint astăzi un proiect social, aflat deja în derulare. Mi-aș dori, totodată, ca mesajul meu să nu fie doar unul informativ, ci mai de grabă unul de determinare. Acest proiect intitulat „Un prânz cald pentru oamenii nevoiași, fără sprijin”, a precizat Mihaela Laur, se adresează persoanelor care nu au posibilitatea de a-și procura hrana. Gestul meu este un fapt izolat care nu acoperă decât o mică parte din nevoia comunității în care trăim. Îmi doresc din tot sufletul ca acest tip de proiect să ia amploare și împreună să scriem o pagină de istorie”. Președintele Fundației din Dragoste Pentru Oameni invită, prin intermediul presei, pe toți giurgiuvenii să facă următorul exercițiu de imaginație: „Vă aflați la vârsta de 60 de ani și vă apasă pe umeri o viață plină de încercări, o viață plină de neajunsuri și, ca și cum nu ar fi de ajuns vă pierdeți copiii și rămâneți singuri, fără nici un sprijin. Nu a fost alegerea dumneavoastră ca să ajungeți în această situație. Construiești o viață și…totul se risipește, precum un castel de nisip! Scările vieții sunt șubrede, gata să se rupă când te aștepți mai puțin. Ce vă faceți? Vă aflați într-o comunitate din ce în ce mai individualistă, în care nimănui nu îi pasă, fiecare trăiește pentru el!” Aici este cheia. Puterea de a auzi strigătul surd al oamenilor aflați în situații critice. Este foarte greu, ȘTIU, a specificat Mihaela Laur, deoarece comunicarea s-a degradat foarte mult în ultimii ani. Am mai putea să ne imaginăm și următorul scenariu: Dacă bătrânul acela singur, pe care îl știi foarte bine, ar fi bunicul, mama sau cineva drag ție, ce ai simți văzând că nimănui nu-i pasă de el și nu îi acordă nicio atenție? Să știți că așa s-a născut și proiectul meu „Un prânz cald pentru oamenii nevoiași, fără sprijin”, a spus președintele fundației giurgiuvene, pornind de la aceste realități dureroase, de care ne ferim cu atâta îndârjire, spunând că și noi avem grijile noastre. Practic, realizarea acestui proiect a fost posibilă prin voința și dorința de a ajuta a unor oameni cu suflet mare și dare de inimă. Nu trebuie decât să VREI și tu, stimate giurgiuvean și, oferă din puținul tău un sprijin cât de mic celui de lângă tine. Nu întotdeauna este nevoie de sume exorbitante de bani, ca să faci un om să zâmbească! Vino alături de Fundația Din Dragoste Pentru Oameni și fă un mic dar unui bătrân, aflat în nevoi, fără sprijin. Pentru a putea demara acest proiect, a declarat Mihaela Laur, „Am parcurs mai mulți pași mărunți. Am identificat un grup țintă de oameni cu nevoi acute, cu sprijinul Direcției pentru Asistență Socială, oameni nevoiași, care nu își pot procura hrana. Apoi, am identificat soluțiile pentru atingerea obiectivului, implicând restaurantele pentru a asigura un număr de porții de mâncare, care să fie livrate zilnic, la prânz, direct la domiciliul persoanelor nevoiașe.  Am contactat în acest scop restaurantele Taverna, Stejarul, Casa cu Flori, pe viceprimarul Alexandru Vladu de la PPDD, La Turcu, și DAS Giurgiu, dar și oamenii nevoiași. După care am trecut la mobilizarea forțelor implicate în derularea proiectului și la livrarea porțiilor de mâncare. Pentru început, 10 persoane nevoiașe, fără sprijin, beneficiază de 5 ori pe săptămână de un prînz cad, spune Mihaela Laur, compus din: ciorbă, felul doi și desert. Nu este greu dar nici ușor! „Totul a pornit de la o idee, de la DORINȚA de a ajuta! În cazul în care cauți în interiorul tău și găsești o dorință de acest gen, ascunsă și reprimată într-un colț al sufletului, te rog drag giurgiuvean să te alături demersului Fundației Din Dragoste Pentru Oameni, pentru a găsi împreună un plan eficient de aplicare. Nu ezita, contacteaază-mă la telefoanele: 0720.103.800 sau 0763.761.654, și nu uita că deși ți se poate părea un „clișeu uzat” EU chiar mă hrănesc cu bucuria oamenilor pe care îi ajut. Nimic nu este mai înălțător pentru mine decât să pot dărui oamenilor zâmbetele șterse de necazuri! Președintele Mihaela Laur a ținut să mai precizeze că speră să pună, prin acest demers al său, pe gânduri comunitatea noastră locală. Știu că deseori giurgiuvenii sunt dezamăgiți de anumite fapte, pe care și noi la rândul nostru le facem, dar ne aflăm în imposibilitatea de a schimba ceva la nivelul întregii comunități. Sper ca mesajul meu de astăzi să nu se piardă într-o responsabilitate colectivă! Să nu ajungem să ne uităm tăcuți unii la alții, aruncând responsabilitatea colectivă de la unii la alții. Să nu lăsăm un OM să MOARĂ sub ochii noștri, doar pentru că împărțim responsabilitatea cu cel de lângă noi și…dacă EL nu face NIMIC, noi de ce am face ceva pentru altcineva!”. Pentru anul 2014, a mai adăugat Mihaela Laur, mi-aș dori să pot acorda cel puțin 50 de prânzuri calde unor oameni nevoiași, fără sprijin financiar, dar până atunci vă invit pe 20 august la Cafeneaua artiștilor, de la Teatrul Tudor Vianu, la o altă acțiune de socializare, alături de consilierul local Ilie Clement, pe teme de muzică și poezie.

Heliade CĂLIN

1 COMENTARIU

  1. UN APEL UMANITAR,catre or-ce suflet de om. SUNT MIHAI FERARU 56 ANI F F BOLNAV CU MAI MULTE BOLI F INCURABILE, PE PRIMUL LOC ESTE DIABETUL ZAHARAT CU COMPLICATII,infarct miocardic de 2 ori, accidente vasculare din trunchiul cerebral de 2 ori,,paralizie,, Da am pensie de invaliditate de 638 lei lunar,din care platesc 340 lei 2 rate la 2 banci in fiecare luna pana-n anul 2016 luna septembrie, sunt persoana cu handicap, intradevar nu platesc insulina, dar la siofor mai platesc ceva, ptr ca consum si siofor de 850 de 3 ori pe zi, plus fac 80 unitati insulina lantus ora 21 zilnic, sotia este f f bolnava cardio-vascular, ostroporoza si reumatologic, sotia nu are nici-un venit, avem si un copil de 9 ani, foarte greu traim IN ZIUA de azi , nu avem pamant nici animale si nici alte venituri, de aceea va roog daca vreti si daca puteti ajutati-ne chiar si un colet cu ceva alimente near prinde foarte bine, ori-ce ajutor sub ori-ce forma la noi va fi bine venit, ne vom ruga lui Dumnezeu ptr sanatatea si binele dvs, ducem lipsa de lemne ptr foc, mancare,medicamente chiar si un pat near fi de folos,,adresa mea este: mihai feraru oficiul postal nr 1 vaslui casuta postala 95 loc vaslui, cont deschis la banca: raiffaisen bank Romania nr ro93rzbr0000060001059026 in lei ,cod swift: RZBRROBU. tot feraru mihai, tel 0761887298, Dumnezeu sa va rasplateasca,,A-R
    Sa faceti asa cum va mustra constiinta dvs…

    DOAMNE AJUTA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here