Poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor au documentat şi probat activitatea infracţională a trei persoane cu vârste între 43 şi 61 ani, funcţionare în cadrul unei instituţii din municipiul Giurgiu, care în perioada  septembrie 2010 – 2011, şi-au însuşit nelegal din bugetul instituţiei, bani sub formă de salarii prin plăţi multiple pe carduri şi prime de instalare, falsificând documente justificative (dispoziţii de plată şi state de plată), indemnizaţii de concedii de odihnă şi salarii fără întocmirea documentelor justificative.

Poliţiştii împreună cu specialişti din cadrul Curţii de Conturi Giurgiu au stabilit că în perioada supusă controlului, şi-au încălcat atribuţiunile de serviciu prin nestabilirea, neevidenţierea, neurmărirea şi neîncasarea veniturilor proprii din chirii, prejudiciul fiind de 357.686 lei.

Persoanele suspecte au fost reţinute la data de 15.11.2012, pe bază de ordonanţă pentru comiterea infracţiunilor de delapidare, neglijenţă în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals intelectual la legea contabilităţii.

La data de 16.11.2012, Judecătoria Giurgiu, a respins propunerea de arestare preventivă, suspectele fiind cercetate în stare de libertate.