Autorităţile regionale din provincia spaniolă Galicia au interzis începând de joi fumatul pe stradă şi în orice spaţiu în aer liber, inclusiv la terase, dacă nu se respectă o distanţă minimă de doi metri între persoane, măsură menită să prevină răspândirea coronavirusului şi pe care intenţionează să o aplice şi alte regiuni spaniole, printre care şi cea a capitalei Madrid.

Alte regiuni, precum Madrid, Castilla-Leon, Castilla-La Mancha sau Andaluzia, studiază posibilitatea introducerii acestei măsuri. Spania se confruntă din nou cu o creştere accentuată a cazurilor de COVID-19, cu mii de noi îmbolnăviri în fiecare zi, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate 3.172 de cazuri, bilanţ din care lipsesc cele din regiunea capitalei Madrid, care încă nu au fost raportate.  

În virtutea autonomiei de care beneficiază regiunile spaniole, acestora le revine sarcina de a adopta restricţiile antiepidemice pe care le consideră potrivite. Au fost astfel impuse măsuri de carantină a unor localităţi, s-au limitat vizitele în căminele de bătrâni, a fost redus programul localurilor deschise pe timpul nopţii, au fost instituite restricţii pentru deplasare şi pentru vizitele la rude şi prieteni, fiind în plus intensificate anchetele epidemiologice şi testarea.

(Jurnal)