IOAN NICULAERecent DIICOT a finalizat unul dintre dosarele mai vechi aflate în anchetă şi care se referă la fostul ministru al Economiei Adriean Videanu şi omul de afaceri Ioan Niculae, un dosar în care procurorii invocă un prejudiciu de peste 60 de milioane de lei.

Dosarul ce priveşte gazele naturale ieftine pentru firma Interagro, controlată de omul de afaceri Ioan Niculae, a ajuns la instanţă.DIICOT i-a trimis în judecată pe fostul ministru al economiei Adriean Videanu, pe Ioan Niculae, dar şi alte persoane implicate în această afacere, inclusiv de la Romgaz. Acuzaţiile sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată. Conform procurorilor, la începutul anului 2005, Ioan Niculae a iniţiat un grup infracţional organizat împreună cu Marin Mirea (fost administrator al SC INTERAGRO SA şi consilier pe probleme energetice al lui Ioan Niculae şi cu Alpar Kramer, director Comercial/Marketing în cadrul SNGN ROMGAZ S.A. La această grupare ar mai fi aderat, spun procurorii, şi oficiali din ministerul Economiei, inclusiv Adriean Videanu, care a ocupat funcţia de ministru. Scopul acestora, arată DIICOT, a fost delapidarea SNGN ROMGAZ SA în sensul obţinerii de gaze naturale la preţuri inferioare celor practicate în mod normal pentru firma Interagro. Astfel, Interagro ar fi obţinut gaze naturale aproape în mod exclusiv din producţia internă, care se comercializează la preţuri  de aproximativ patru ori mai mici decât gazele naturale din import.

„În perioada analizată preţul fiind de aproximativ 120 dolari pe 1000 mc de gaze din producţia internă şi aproximativ  500 dolari pe 1000 mc gaze naturale din import, eludând reglementările legale care obligau la comercializarea gazelor naturale în amestec (gaze naturale din producţia internă şi gaze naturale din import, la un preţ mediu)”, arată procurorii.

DIICOT subliniază că „în domeniul gazelor naturale în perioada în care Adriean Videanu  a fost ministru al Economiei (decembrie 2008-octombrie 2010) a fost iniţiată şi aprobată în Guvern, Ordonanţa de urgenţă nr. 54/2009, aprobată ulterior prin Legea nr. 332/2009 prin care s-a dispus ca livrarea gazelor naturale către consumatorii întreruptibili să se facă exclusiv din gazele naturale provenite din producţie internă, al căror cost era cuprins între 1/4 şi 1/3 din preţul gazelor naturale din import”.  Procurorii spun că ROMGAZ S.A. a fost prejudiciată cu peste 282 de milioane de lei, sumă reprezentată de discount-urile acordate. În acest dosar, procurorii au cerut ridicarea imunităţii şi pentru fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian, însă Senatul a respins cererea pentru încuviinţarea urmăririi penale a colegului lor.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here