De curând Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) atrăgea atenţia că în România peste o sută de site-uri vând în prezent vacanţe pe Net, deşi nu deţin licenţă pentru această activitate.

Cei ce  doresc să îşi petreacă un sejur sau concediul într-o destinaţie de vacanţă în străinătate sau în ţară   îşi pot rata cheful de relaxare şi de distracţie, dar mai ales îşi pot pierde banii din cauza aşa-numitelor agenţii de turism online. Nu puţine au fost cazurile în care turiştilor români le-a fost  „trasă clapa” de către vânzătorii online de sejururi în străinătate. Românii, respectiv giurgiuvenii ţepuiţi s-au trezit că fie nu le era asigurat transportul de la aeroport la hotel,  fie că hotelul nu era de patru ci de trei stele, fie că în preţul biletului nu era inclus micul dejun, deşi opţiunile – care ulterior se dovedeau a fi false – erau stipulate în contractul iniţial. Au existat chiar cazuri în care, după plata comisionului sau a unui avans, turiştii au aflat că excursia nu mai are loc, iar firma online, ia-o de unde nu-i! Potrivit celor de la Protecţia Consumatorului, aproape 1.000 de români au reclamat în 2011 ca fost ţepuiţi cu vacanţe online. Din aceste motive, ANAT a exclus din rândurile membrilor săi o serie de agenţii, printre care Rex Travel, Big Travel, Premium Holidays, Sfara Tours, Ali Baba Tour, Universal Turism şi Aoyas International. Ţineţi minte numele acestor agenţii şi evita-ţi-le! Pentru  siguranţa lor deplină le sugerăm giurgiuvenilor să se adreseze singurei agenţii de turism serioase din municipiu, Agenţia BLUE TRAVEL, ce are în spate un colos al turismului românesc, operatorul  Christian Tour.

Irina Cutin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here