Farmaciile vor avea posibilitatea de a vinde online medicamentele care se pot acorda fără prescripție, conform unui act normativ care a apărut recent în Monitorul Oficial.

Măsura este prevăzută de Legea nr. 160/2018 pentru modificarea și completarea Legii farmaciei nr. 266/2008. Astfel, vânzarea online a medicamentelor va fi permisă numai farmaciilor comunitare și drogheriilorautorizate, în condiții ce vor fi stabilite curând de MS. „Vânzarea și eliberarea prin intermediul serviciilor societății informaționale a medicamentelor care se acordă fără prescripție medicală sunt permise numai în cazul farmaciilor comunitare și drogheriilor autorizate potrivit prezentei legi (Legea farmaciei – n. red.), în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății”, scrie în document.  Reprezentanții ministerului se vor ocupa de supravegherea comerțului online de medicamente ce se dau fără prescripție medicală. Companiile care vor vinde online medicamente fără a respecta regulile stabilite prin legislație vor risca amenzi cuprinse între 50.000 și 100.000 de lei.

(Jurnal)