Deputatul PNL Mihăiţă Calimente, a fost dat afară din studioul Antenei 3, în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu, după un schimb de replici dure cu acesta.

În timp ce Calimente susţinea că Iohannis este obligat să se prezinte la nişte emisiuni după cum a făcut programul Victor Ponta, unde va fi moderat de jurnalişti partizani premierului. În opinia liberalului, dezbaterea ar trebui să fie organizată în cele mai mari centre universitare, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Bucureşti. În acest timp moderatorul Răzvan Dumitrescu i-a răspuns ironic: „mai e puţin şi cer arbitraj de la Curtea Europeană de Justiţie”. Jurnalistul Antenei 3 i-a mai spus lui Calimente că are maniere de Coreea de Nord …După acest schimb de replici, deputatul PNL i-a spus că îşi bate joc de invitat şi că „îi toarnă găleţi de lături în cap”, iar Răzvan Dumitrescu l-a invitat să părăsească platoul. Astfel, Mihăiţă Calimente s-a ridicat, şi-a dat jos lavaliera şi a plecat, nu înainte însă de a-i saluta pe ceilalţi invitaţi. „Asta e democraţia pe care o aduce Ponta în România!”, le-a spus, la final, Calimente.

Nu este pentru prima dată când deputatul PNL este dat afară dintr-o emisiune. În august, invitat la RTV, Andreea Creţulescu l-a dat afară din platou după ce Calimente i-a spus că „îl şmechereşte”. În plus, invitat la Realitatea TV, alături de preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, cei doi s-au certat atât de puternic încât liderul ţărănist a chemat poliţia chiar în timp ce erau în emisiune.La ce oare să ne maai așteptăm din partea celor de la Antene ? Ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă Răzvan Dumitrescu ar fi avut autorizație de port armă…

(Jurnal)

 

1 COMENTARIU

  1. Carevasăzică,din cele patru televiziuni de știri nationale,trei l-au dat afară din platou,și parcă la noi este o vorbă:”Dacă mai mulți îți zic că esti beat du-te și te culca!”.Și pentru o corectă informare,dna Crețulescu l-a dat afară din platou,fiindcă a zis despre Tăriceanu că”este tucalarul lui Ponta si-i duce oala de noapte”.Dacă dl. Calimente ar fi invitat la o dezbatere la MUNTENIA TV,giurgiuvenii vor vedea un tip grobian,lipsit de respect,care intervine zgomotos peste ceilalţi invitați,scoțându-l din răbdări si pe moderator !Si din cauza unor asemenea”activisti” PNL -ul a avut de pierdut!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here