Giurgiuvenii care au mers, de la începutul lunii, la casieriile Enel pentru a-şi plăti factura la energie electrică au avut surpriza de a constata că nu mai există casieriţe. Aceasta pentru că, de la 1 octombrie, Enel a introdus, şi la Giurgiu, sistemul cu terminale Rompay.

Este vorba despre o nouă modalitate de a achita factura de energie electrică, în numerar, prin terminalele de plată Rompay. Marele avantaj al folosirii noilor terminale este că plata se face instantaneu. Astfel, în timp ce, în cazul plăţilor prin bancomate, sumele sunt tranferate în conturile Enel la câteva zile după efectuarea plăţii, existând riscul ca, dacă este vorba despre un preaviz, de exemplu, clientul să se trezească cu curentul tăiat, deşi a făcut plata, plata prin noul sistem asigură transferul instantaneu al sumelor achitate. Şi, pentru că este o noutate pentru Giurgiu, Enel a decis ca, cel puţin pentru o perioadă, unul din angajaţii companiei să înveţe, pas cu pas, clienţii cum trebuie să procedeze pentru a plăti la terminale. Întreaga operaţiune durează doar câteva minute, iar factura poate fi plătită integral, dar şi parţial. În plus, comisionul pentru fiecare plată este zero. De menţionat că terminalele Rompay nu oferă rest, dar înregistrează ca plăţi efectuate toate sumele introduse în aparat. Şi, dacă totuşi, întâmpinaţi probleme, chiar şi cu ajutorul angajaţilor, (de exemplu, nu aţi primit factura prin poştă) alături de casieria cu terminale funcţionează biroul de relaţii cu clienţi, unde se pot rezolva problemele ridicate de dumneavoastră.

C.MOISE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here