Rezultatele de la Evaluarea Națională vor fi afișate luni, 22 iunie, după ce în această săptămână absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut probele scrise la Limba şi literatura română, limba maternă şi Matematică. Pentru prima, rezultatele de la examenul de Capacitate vor fi afișate într-un format anonimizat, care nu mai permite identificarea elevului și nota primită.

Un număr de 172.482 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 în municipiul Bucureşti, s-au înscris în acest an pentru a susţine Evaluarea Naţională din sesiunea 2 – 27 iunie, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Luni se vor afişa rezultatele, până la ora 14,00. Tot luni, între orele 16,00 şi 19,00, şi marţi, între orele 8,00 – 12,00, se vor putea depune contestaţiile.

În data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.

Cum și unde vor fi afișate rezultatele de la Evaluarea Națională 2020

Pentru prima oară, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui. Rezultate obținute de elevi la Evaluarea Națională 2020 vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00, la avizerele centrelor de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro.

Listele de centrele de examen și pe site-ul evaluare.edu.ro vor conține codul unic al candidatului, școala de proveniență, rezultatele probelor examenului și media.

Fiecare candidat prezent la examenul de Matematică a primit, la finalul probei, un raport cu: școala de proveniență a candidatului, județul, numele și prenumele candidatului, CNP și codul unic aferent candidatului:Ex: JJ0000000 (JJ-indicativul județului).

Elevii nemulțumiți de notele de la evaluare pot să depună contestații atât pe 22 iunie – de la ora 16:00- până la ora 19:00, cât și pe 23 iunie (de la ora 8:00 până la ora 12:00).

Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2020 vor fi afișate pe 27 iunie 2020.

Evaluarea Națională 2020, sesiunea specială

Absolvenţii de gimnaziu care la Evaluarea Naţională au avut temperatura peste maximul admis, au fost în izolare ori carantină din cauza epidemiei de COVID-19, precum şi cei care nu au participat din alte motive medicale se vor putea înscrie la sesiunea specială a examenului.

Ei vor susţine pe 29 iunie – proba de Limba şi literatura română, iar pe 30 iunie – pe cea la Matematică.

Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a este programată în perioada 2 – 6 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie.

(Jurnal)