Elevi agresaţi de profesori, părinţi spoliaţi de profesori, profesori ignoraţi de elevi, dascăli şi elevi bătuţi în şcoli de către bande de golani, profesori ce acceptă cârdăşia cu elevii pe care-i meditează, directori incompetenţi şi nepăsători, impostori promovaţi politic pe posturi de manageri de şcoală, multă minciună, delaţiune, violenţă, promiscuitate, haos… Iată subiectele dezvoltate „in extenso” de către publicaţia noastră în ultimele săptămâni, încercând să contureze starea sistemului de învăţământ giurgiuvean. Deşi semnatarul acestor rânduri a încercat să aşeze la aceeaşi masă, pentru o dezbatere publică, patrulaterul educaţional: elevi-părinţi-profesori-reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar, în emisiunea „Ce rămâne de făcut” difuzată în fiecare marţi la „TV Valahia”, nimeni din cei vizaţi nu a reacţionat, sustrăgându-se sub diferite motive.

O dovadă în plus că educaţia, cel puţin la Giurgiu, pare o maşinărie stricată şi scăpată de sub control. Pentru a afla mai multe amănunte despre ce se întâmplă în şcoala giurgiuveană, despre lucrurile care au condus zilele trecute la demisia întregii conduceri a Şcolii numărul 4 Mihai Eminescu, am apelat la inspectorul şef adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Giurgiu, profesor Marin Tudor care, ca de fiecare dată, a manifestat disponibilitate, făcând o radiografie a întregului sistem educaţional giurgiuvean, cu deja cunoscuta-i rigurozitate.

Reporter: Demisia de onoare de la Şcoala nr. 4 este rodul unei întâmplări sau de data aceasta presa a fost luată în seamă?

Prof. Marin Tudor: Cazurile semnalate de mass – media sunt luate în discuţia conducerii Inspectoratului Şcolar prin controale speciale sau prin inspecţii tematice, după caz, luându-se măsuri acolo unde au avut loc evenimentele semnalate. Nu întotdeauna găsim imediat şi cele mai bune soluţii din punct de vedere didactic, dar trebuie să mulţumim ziarelor că ne oferă uneori şi rezolvarea acestor soluţii, măcar din perspectivă jurnalistică. O parte a evenimentelor de care aminteaţi fusese adusă la cunoştinţa Inspectoratului, iar cealaltă parte am aflat-o din presă. Pot recunoaşte că marea majoritate a cazurilor prezentate de presă au fost reale, şi mă refer aici la Şcoala nr.4, Şcoala din Gogoşari…

Rep: Ce se întâmplă de fapt la Şcoala nr. 4, care a devenit, de mai multe luni, o campioană a diferendum-urilor dintre elevi, profesori şi părinţi?

M.T: Privind situaţia de la Şcoala nr. 4, conducerea Inspectoratului a considerat că evenimentele produse în timp ţin şi de un management bazat pe largheţe. Această posibilitate de a da cadrelor didactice dreptul de a face chiar ceea ce doresc, în totalitate, nu conduce întotdeauna la responsabilizarea cadrelor didactice. În al doilea rând conducerea şcolii nu a reuşit să stopeze din timp orice disfuncţie apărută la nivel de catedră, iar în al treilea rând conducerea şcolii a crezut că prin vorbe şi nu prin soluţii va stopa abaterile unor cadre didactice în procesul de învăţământ. Neaplicând statutul cadrelor didactice s-a ajuns la situaţia de a fi monitorizată, iar în ultimă instanţă directorii să îşi prezinte demisia pentru incapacitatea lor de a mai controla situaţia din şcoală. Este regretabil, dar adevărat!

Rep: Noii directori au fost numiţi tot pe criterii politice?

M.T: Numirea noilor directori este apanajul inspectorului general, dar vă asigur că în cazul de faţă au fost consultate mai multe cadre didactice care aveau cel puţin grad didactic doi, titulare în şcoală, şi studii superioare. S-a dat credit acestei conduceri luându-se în calcul rezultatele celor două profesoare, la clasă, şi nu în ultimul rând factorul tinereţe. Era nevoie de o schimbare de paradigmă. La nivelul judeţului Giurgiu de aproximativ un an şi jumătate schimbarea de directori s-a realizat ca o necesitate venită din partea şcolilor şi a comunităţilor locale. Politicul în şcoală – deşi mulţi îl invocă – nu este o realitate într-un judeţ mic ca Giurgiu. Orice schimbare de director pentru că acesta n-a avut rezultate s-a etichetat ca implicare a politicului. Să fi orb să nu vezi că la nivelul judeţului sunt directori care au rezultate profesionale bune şi se bucură de respect din partea tuturor partidelor politice ce s-au aflat la guvernare. Cel ce este un manager bun nu trebuie să se teamă de politic!

Rep: Mulţi dintre elevi se plâng că iau note proaste, ba pentru că nu au caiete speciale, ba pentru că şi-au uitat trusa de geometrie acasă… Ce trebuie să semnifice, în cele din urmă, nota elevului, d-le profesor?

M.T: Evaluarea elevului, atât la nivelul general obligatoriu cât şi la cel liceal, trebuie să se facă formativ şi, după caz, normativ şi criterial. Concret, elevii trebuie notaţi numai după nivelul de cunoştinţe, capacităţi şi competenţe. Un elev nu poate fi evaluat după numărul cărţilor cu care vine la şcoală şi titlul acestora, după comportamentul în clasă, după aspectul fizic, după potenţa financiară a familiei din care provine, comportamentul copiilor în clasă regăsindu-se apreciat în nota la purtare.

Rep: Cine trebuie să rezolve litigiile dintre elevi şi profesori, dintre profesori şi părinţi?

M.T: Şcoala este a comunităţii şi în exclusivitate pentru elevi. Profesorul este, în esenţă, purtător de ştiinţă în parteneriatul şcoală-elevi. Sunt cazuri când elevii utilizează anumite neadevăruri în legătură cu activitatea cadrelor didactice, dar corpul de control al Inspectoratului nu a sancţionat niciodată un cadru didactic fără o cercetare amănunţită. În viaţa şcolii, trebuie să recunoaştem, există un curicullum ascuns şi chiar frustrări la unele cadre didactice, ca şi la anumiţi elevi. Orice abatere de la echilibrul didactic poate fi rezolvat cel mai bine la nivelul Consiliului de Administraţie şi al celui Profesoral.

Rep: Vi se pare moral ca profesorii să ofere subiectele de la teze celor care fac meditaţii cu ei?

M.T: Circulă la nivel de municipiu ideea că meditaţiile la diferite obiecte stau sub semnul condiţionării din partea unor cadre didactice. Presa a semnalat acest caz, iar Inspectoratul, prin şedinţele cu directorii, a atenţionat cadrele didactice. Se fac meditaţii foarte multe la matematică, limba română etc, foarte multe nejustificate, întrucât ele nu se regăsesc într-o calitate superioară a nivelului de cunoştinţe, capacităţi şi competenţe, la nivelul elevului. Rău şi de neacceptat este faptul că se percep bani pentru aceste meditaţii, că se fac presiuni asupra elevilor încă de la începutul clasei a V-a prin note mici, uitându-se că elevii din această clasă sunt în perioada de adaptare la procesul de învăţământ bazat pe mai mulţi profesori. La acest capitol nici părinţii nu dau dovadă de exigenţă şi trimit copiii la meditaţii fără să consulte în prealabil un consilier şcolar.

Rep: În contextul în care elevii sunt obligaţi să-şi cumpere manuale, caiete, să plătească fondul şcolii, fondul clasei, şi te miri ce altceva, se mai poate vorbi de un învăţământ gratuit în România ?

M.T: Sistemul de învăţământ în România este în totalitate gratuit, cu respectarea legislaţiei, dar sunt şi cazuri când părinţii achită anumite sume de bani crezând că în felul acesta spaţiul ambiental din şcoală va fi mai bun sau că elevii, copiii lor, vor obţine note mai bune. Este total greşită o asemenea manieră de a gândi şi cerem părinţilor să refuze orice solicitare din partea conducerilor de şcoli privind achitarea fondului clasei sau al şcolii. Nu mai există aceste fonduri şi legea este clară în acest sens.

Rep: Atunci ce facem acolo unde directorii reclamă că nu au bani nici pentru a schimba un geam?

M.T: Dacă sunt directori, manageri – în condiţiile actuale, care se plâng că nu au bani, considerăm că aceştia nu cunosc legislaţia şi regulamentele şcolare. Comunităţile locale din municipiu, oraşele şi comunele judeţului Giurgiu au manifestat o deschidere totală privind îngrijirea şi repararea unităţilor de învăţământ. Avem însă directori care nu sunt nici buni directori, şi nici buni administratori, ci doar directori care se vaită, nefăcând nimic pentru a colabora cu comunităţile locale, recte consiliile locale, primăriile sau mediul economic privat.

Rep: Ce soluţie găsim pentru a rezolva problemele legate de siguranţa în şcoli de vreme ce elevii, la un loc cu profesorii, sunt bătuţi în clasele de curs (vezi cazul şcolii din Gogoşari)?

M.T: La nivelul şcolilor din comune nu există încadraţi paznici întrucât nu sunt fonduri alocate. Cazul de la Gogoşari este unul izolat, dar care nu trebuie trecut cu vederea. Există un parteneriat cu Poliţia şi Jandarmeria din partea Inspectoratului Şcolar, prin care se realizează siguranţa şi securitatea în şcoli. Nu este suficient , dar multe cazuri au fost rezolvate cu ajutorul celor două instituţii, fapt pentru care le mulţumim. Inspectoratul Şcolar a propus primarilor, tot cu acest scop, instalarea unor camere de supraveghere care însă necesită fonduri prea mari. Siguranţa şi securitatea în şcoli este dată însă şi de prestigiul şcolii, de personalitatea cadrelor didactice, de respectul părinţilor faţă de şcoală, faţă de corpul didactic, de respectul faţă de viitorul copiilor lor.

Florian Tincu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here