În Parlamentul României sunt, în prezent, 35 de deputați și senatori cu dosare penale pentru corupție. Unul dintre ei este chiar condamnat definitiv la 3 ani și jumătate închisoare cu suspendare și este membru în Comisia Juridică a Senatului. Cu ei îşi flutură Ponta legitimitatea votului din 2012 pe la televizor. Prostindu-ne în faţă.

Conform comisarul.ro Parlamentul României se transformă, pe zi ce trece într-o cazemată de lux pentru cei care fură şi sunt hăituiţi de oamenii legii. Iar numărul lor creşte pe măsură ce dovezile de solidaritate se generalizează. Ba, mai mult decât atât, primul-ministru, cu un cinism care seamănă cu un scuipat în gură, îşi permite nesimţirea de a face pe cel care respectă normele, şi votează la vedere. În timp ce ceilalţi fac ce trebuie. Salvează hoţi. Să nu mai vorbim despre cum se apără aceşti hoţi:

„Sunt un om integru, cinstit și am muncit alături de familia mea, și nu am încălcat nicodată dispozițiile legale. Nu am dat sau luat nicio sumă de bani pentru a interveni pe lângă un coleg sau funcționar din instituțiile publice. Nu cred că ridicarea imunității și arestarea preventivă sunt mijloace de aflare a adevărului. Oricare dintre dumneavoatră puteți fi în aceeași situație, de votul dumneavostră depinde cariera mea și soarta mea ca om. Dragi colegi, vă rog din suflet să analizați această situație omenește si chiar dumnezeiește, așa cum spune domnul Hristos când ne spune: atunci când îți judeci apropele pune-te în locul lui și judecă ca și când ai fi în aceeași situație”, așa s-a apărat Titi Holban, deputat UNPR de Buzău.

Parlamentari trimiși în judecată:

1. Deputatul PSD Vlad Cosma.
2. Deputatul PSD Catalin Marian Rădulescu.
3. Deputatul PMP Florin Popescu.
4. Senatorul PSD Ovidiu Marius Isăilă.
5. Senatorul PNL, Corneliu Dobrițoiu.
6. Senatorul PSD, Victor Mocanu.
7. Deputatul PNL Costin Gheorge.
8. Deputatul PSD Nicolae Liviu Dragnea.
9. Deputatul PSD Marian Ghiveciu.
10. Senatorul PC Mircea Banias.
11. Deputatul fost PSD Ion Stan.

Parlamentari urmăriți penal:

1. Senatorul PSD Alexandru Mazare.
2. Senatorul PSD Sorin Constantin Lazar.
3. Senatorul PSD Alexandru Cordos.
4. Deputatul PDL, Valerian Vreme.
5. Senatoarea PSD Ecaterina Andronescu
6. Senatorul PSD Serban Mihăilescu.
7. Deputatul PSD Adrian Simionescu.
8. Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc.
9. Deputatul UNPR Titi Holban.
10. Deputatul PDL Cornel Mircea Samartinean
12. Deputatul PDL Alin Popoviciu.
13. Deputatul PSD Mircea Draghici.
14. Senatorul PSD Dan Sova.
15. Senatorul PSD Nicolae Bădălău.
16. Senatorul PSD Ilie Sârbu,
17. Deputatul PSD Ioan Adam.

Urmăriri penale blocate de Parlament:

1. Deputatul PNL Daniel Chițoiu.
2. Senatorul PNL Varujan Vosganian.
3. Deputatul UDMR Laszlo Borbely
4. Deputatul PNL Victor Paul Dobre.

Condamnați în primă instanță / condamnați definitiv:

1. Deputatul PNL Hubert Petru Stefan Thuma
2. Deputatul PSD Miron Mitrea.
3. Deputatul PNL Tudor Chiuariu.

Parlamentari cărora le-a încetat mandatul ca urmare a încarcerării:

1. Deputatul PC Coman Gheorghe.
2. Deputatul PNL Relu Fenechiu.
3. Deputatul PNL Gigi Becali.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here