din2-dgrDunărea Giurgiu a remizat (1-1) în ultima partidă-test din această pauză competiţională, cu o săptămână înainte de startul celei de-a doua părţi a sezonului 2009/2010.

Emil Ursu s-a întors în “Groapa” din Ştefan cel Mare, nereuşind să “scoată” decât un egal în faţa fostei sale echipe, Dinamo II.

Chiar dacă spre deosebire de celelalte meciuri amicale disputate în ţară “alb-albaştri”

s-au descurcat mai bine, nici de această dată nu au reuşit să simtă gustul victoriei.

“Întărită” cu o serie de jucători de la echipa mare (Daminuţă, Diabate, Vranjkovic sau Curcă), Dinamo II a fost echipa care a atacat mai mult. De altfel “câinii mici” au fost cei care au reuşit să marcheze primii, prin Vâlcu (minutul 23).

Fost “căpitan” al celor de la Dinamo II, mijlocaşul Georgian Marcu a egalat pentru giurgiuveni după o jumătate de oră de joc, pecetluind rezultatul final.

ODOROABĂ A SEMNAT, POPA NU

După ce era dat ca sigur în lotul pentru retur al celor de la Gloria Buzău, fundaşul Ştefan Odoroabă (29 ani) a semnat până la urmă cu Dunărea Giurgiu.

Fost jucător al echipelor Unirea Urziceni, Petrolul, Gloria Bistriţa şi Chimia Brazi, puternicul fotbalist de bandă dreaptă a semnat cu “acvilele” până în vară.

Banda dreaptă a apărării se pare că a fost fortificată suficient, în afara noii achiziţii putând să evolueze pe acest post Cătălin Gheorghe, Liviu Comăneanu şi Constantin Ungureanu. Dintre aceştia doar Odoroabă şi Comăneanu sunt fundaşi dreapta de meserie.

O situaţie inedită îl are în plin plan pe Gabriel Popa. Portarul celor de la Astra Ploieşti a refuzat să semneze deocamdată cu giurgiuvenii, datorită unor restanţe financiare pe care prahovenii le-ar avea faţă de el. Şansele ca el să evolueze pentru următoarea perioadă la malul Dunării sunt destul de reduse.

Bogdan VLADU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here