Forum GermaniaDe  ceva vreme un post de televiziune central susține o rubrică extrem de interesantă – “Căutăm primar European” – în cadrul căreia ne sunt prezentate localități din Germania și totodată primarii care conduc acele localități.  Sunt abordate evident probleme economice, de infrastructură, probleme sociale și edilitare, aspecte din viața de zi cu zi  a cetățenilor  din aceste zone. Primul gând care te străbate văzând imaginile realizatorilor este de ce la ei viața este atât de roză și la noi a rămas atât de gri!

După ce urmărești materialul prezentat realizezi de fiecare dată cât de departe suntem noi de conceptul de cetățeni europeni și încerci , prin comparație , să măsori cam la câte sute de ani ”de civilizație” ne aflăm.  Descoperi acolo o altă mentalitate, o altă civilizație , cetățeni pentru care legea, respectul, politica, administrația sunt  construite pe o scară a valorilor diametral opusă de a noastră.

 Acolo, în Europa occidentală, Primarul este cu adevărat în slujba cetățeanului, și nu invers. Profilul său moral este cu totul diferit de  ceea ce se întâmplă la noi. Primul reper în acest sens este cel legat de experința lui profesională, de integritatea și de performanțele sale de până la momentul învestirii . Acolo nici nu  poate fi vorba de afaceri încheiate cu statul când se pune problema  firmelor sale personale. Primarului nu-i este îngăduit  amestecul în vreun  scandal mediatic, nu-i trece prin cap noțiunea de traseism politic… Acolo, în administrația locală, în gestionarea destinelor concetățenilor, politica nu are ce căuta…Mai ales că primarul trebuie să dovedească electoratului, comunității din care face parte capacitatea sa managerială și nu în ultimul rând, cea profesională.  

 Primarii nu vorbesc acolo despre asistați sociali și ajutoare sociale, nu promit  gratuități unor anumite categorii sociale pe seama contribuțiilor celorlalți salariați. Acolo nimeni nu cerșește sprijin financiar de la Primărie. Acolo  candidații pentru fotoliul de primar vorbesc despre investitori, despre licitații corecte, despre planuri de urbanism, despre grija pentru natură și pentru sănătatea cetățenilor, într-o transparență totală.

 Proiectele  primarilor din fiecare zonă/district/oraș  sunt supuse întotdeauna mai întâi dezbaterii publice și consultărilor cetățenilor, și de abia apoi sunt prezentate în detaliu  proiectele și costurile fiecăruia,  cât și datele exacte în vederea  finalizării. Acolo consilierii nu primesc  indemnizații pentru că sunt de acord sau nu cu niște decizii,  ci participă în mod voluntar la ședințele Consiliului local, fiind  o onoare pentru cetățean, să fie ales într-o astfel de calitate public, ea însemnând mai presus de toate, o recunoaștere a valorii sale, un semn de înalt respect al celorlalți față de persoana sa.  

 Cum se asigură transparența, acolo? Foarte simplu! Lucru extrem de benefic este acela că acolo sunt desemnați cetățeni din comunitate pe post de observatori, care verifică zilnic stadiul lucrărilor  demarcate, semnalizând  problemele apărute. Și treaba asta o fac tot ca voluntari. Acolo oamenilor le pasă ce se întâmplă cu comuna, cu orașul , cu municipiul lor.  Șantierele acolo arată precum multe orașe ale noastre  la data  inaugurării: curate ”bec”!

 Probabil că la noi posturile astea  de observatori ar deveni o altă sursă  ilegală de venit și ulterior lansarea respectivilor cetățeni spre o carieră  politică sigură.  În timp ce noi ne prefacem că diminuăm (?) sărăcia prin programe sociale ei își valorifică forța de muncă, ajutoarele sociale constituind un lucru umilitor destinat doar persoanelor cu dizabilități

 Noi avem primari bogați cu localități sărace, ei au localități de top cu primari onești și modești, cu care se întâlnesc duminica la biserică,  iar la fiecare sărbătoare în Piața mare, așezat la o masă comună, cu cetățenii.  La noi politicienii suferă de simptomul grandomaniei. Pentru ei totul trebuie să fie rezervat. Chiar și moaștele sfinților!

 În filmulețul realizatorilor TV un primar de localitate  era întrebat: Sunteți mai bogat de când ați venit la Primărie? Nu, deloc ci dimpotrivă…Nu sunteți tentat să participați cu firma la o licitație? Nici gând asta înseamnă închisoare și în același timp oprobriul public. Probabil aveți o casă luxoasă. Este la fel cu a celorlalți cetățeni ai localității. Dar poate aveți o casă de vacanță. Aici nu oricine își poate permite așa ceva. Nu nu am. Dar ce veți lăsa copiilor când vor crește mari…? Nimic. Vor munci și își vor face singuri ceea ce doresc. Și vă place această viață? Oh, da, sunt extrem de fericit  că oamenii mă apreciază și mă respectă…

 Iată o realitate pe care noi o putem considera deocamdată doar ficțiune , cât timp acceptăm să votăm în continuare  traseiști politici, primari aflați prin pușcării, lideri urmăriți în dosare penale, cât timp alegem candidați situați la  loc de frunte pe listele ANAF privind datoriile la bugetul de stat, incapabili, incompetenți, incoerenți, ba chiar uneori, agramați. Iată de ce la ei viața este atât de roză și la noi…gri!

 (Florian TINCU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.