Vineri, 24 iulie, secretarul general adjunct din Ministerul Transporturilor, Fabian Țârcă, însoțit de reprezentanți ai conducerii CNAIR și DRDP București, a fost prezent în Vama Giurgiu, într-o vizită de lucru. Totodată, secretartul general adjunct a ținut să dea și o veste bună giurgiuvenilor, în special celor ce utilizează cei aproximativ 300 de kilometri de rețea de drumuri naționale de pe raza județului nostru. Alături de secretarul general adjunct din Ministerul Transporturilor, vineri, la Giurgiu, au fost şi directorul regional al DRDP Bucureşti, Cătălin Şomede și, Florin Dascălu, director Direcţia Întreţinere CNAIR.

Ieri (n.r. joi, 23 iulie), în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al CNAIR s-a aprobat înființarea secției de drumuri Giurgiu. Giurgiu era singurul județ care nu avea secție de drumuri, drumurile naționale de pe teritoriul județului erau administrate de către secția de drumuri București Sud și consider că este un lucru foarte important înființarea acestei secții.

Lungimea totală a drumurilor naționale de pe teritoriul județului este de peste 300 de kilometri. Nu vom mai avea problemele anilor anteriori, când aveam probleme inclusiv cu deszăpezirea Vămii Giurgiu, când cei de la București-Sud erau „cantonați” mai mult pe județul Ilfov, iar Giurgiu era lăsat „pe mai târziu”, nu vom mai avea probleme cu circulația pe DN 5, sunt convins că această secție va face ca dn să arate altfel. Cu toții vom beneficia de lucrările ce urmează să fie făcute”, a declarat Fabian Țârcă.

Secția va avea un număr de 73 de angajați, toți provenind de la secția de drumuri București Sud, cea care administra și județul nostru

 „Este un lucru ce trebuia să se întâmple cu mult mai multă vreme în urmă, și vreau să mulțumesc guvernului Orban, ministrului Lucian Bode, colegilor din CA din CNAIR, și directorului DRDP București, care au înțeles necesitatea acestei secții de drumuri la Giurgiu. Sunt convins că lucrurile vor merge spre bine în perioada următoare”, a mai declarat Fabian Țârcă.

Cătălin Somode – director DRDP București, preciza, la rândul său:

Am făcut măsurători, și am realizat un proiect prin care o întreagă arie va fi dedicată traficului greu. S-a reparat zona de beton, au fost făcute lărgiri. Lucrarea va fi gata în circa două săptămâni. Eforturile lui Fabian Țârcă au dus la realizarea acestei secții de drumuri, era ceva normal mutarea sediului secției. Se va administra mult mai bine rețeaua de drumuri naționale”

Florin Dascălu, director Direcţia Întreținere CNAIR, a declarat că înfiinţarea Secţiei de Drumuri Naţionale Giurgiu este rezultatul eforturilor şi demersurilor secretarului general adjunct Fabian Ţârcă.

Odată cu înfiinţarea acestei secţii, ce va cuprinde 7 districte de drumuri naţionale, reţeaua de drumuri naţionale de pe raza judeţului va fi mult mai bine administrată”, a declarat Florin Dascălu.

Pe raza județului sunt, în lucru, la acest moment, o serie de obiective: podul Adunații Copăceni, avizarea variantei Giurgiu (începe în două luni și va decongestiona traficul vamă), DN 61 și DN5A – Hotarele întreținere, astfel că, în cinci ani, toată rețeaua de drumuri naționale va fi modernizată, au dat asigurări atât reprezentanții DRDP București, cât și  secretarul general adjunct din Ministerul Transporturilor, Fabian Țârcă.

(Jurnal)