Cu câteva zile înainte de finalul acestui an din cele 1067 de scări de bloc, din municipiu, beneficiau de agent termic 915, conform declaraţiei directorului SCUT Giurgiu, Sorin Cepraga. Acesta ne mai preciza că sunt slabe speranţe ca în această iarnă vreuna din cele 215 scări de bloc ce nu beneficiază încă de căldură să mai fie rebranşată.

“După sărbători vom face o reevaluare a situaţiei financiare a celor care se bucură de agent termic, în privinţa respectării condiţiilor impuse de CET pentru a beneficia de căldură “- spunea directorul Cepraga. “La 15 ianuarie cei care n-au fost condiţonaţi în vreun fel, fără datorii sau reeşalonări la plată, vor fi la rândul lor analizaţi din punct de vedere al plăţilor la factura lunii noiembrie 2009”. O veste foarte proastă vine însă din partea ANRE cel care impune preţul gigacaloriei pe mpiaţă. De la 1 ianuarie 2010 preţul căldurii va creşte de la 215 lei la 250 de lei/gigacalorie. După cum ni s-a explicat majorările de preţ s-au produs în toată ţara, ele regăsindu-se ca nişte costuri de producţie şi nicidecum ca tarife de facturare, majorări cauzate de costurile mari ale combustibilului achiziţionat în anul 2009, conform metodologiilor ANRE. “Acest lucru se datorează nemajorării subvenţiei primite de la stat, diferenţa de preţ – ce se va resimţi în facturile cetăţenilor după 1 februarie 2010 – rămânând la latitudinea Consiliului local Giurgiu, lucru pe care eu personal îl consider imposibil ţinând cont de contextul de criză în care ne aflăm” mai spunea Sorin Cepraga. În privinţa şanselor de privatizare a uzinei termoelectrice, directorul SCUT ne preciza că în data de 18.01.2010 urmează o a doua rundă de negocieri cu Global International, societate rusească, negocieri pe tema unor condiţii stipulate în contract.

Florian T

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here