dumitru-gavrila Nu suntem   nepăsători față de starea tehnică a drumurilor județene ,  așa cum susțin adeseori liderii partidelor aflate în opoziție în cadrul Consiliului județean – declara recent vice – președintele CJ Giurgiu , Dumitru Gavrilă Deși partidul lor (n.red- PSD)  este cel aflat la guvernarea țării ,  din păcate nu ne sprijină din punct de vedere financiar , așa cum se tot laudă răspândacii de vorbe ai PSD Giurgiu! – mai preciza Dumitru Gavrilă.

Chiar în această perioadă a anului s-au efectuat lucrări specifice pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale pe ambele sensuri de circulație ale Drumului Județean 401 A, drum care face legătura de la Km. 4+250 m. și până la km. 5 + 200 de metri,  în zona localității Mihai Vodă, comuna Bolintin Deal. Valoarea totală a acestui proiect  este de 200.000 lei. Datorită implementării unui alt proiect al  Consiliului județean Giurgiu s-au efectuat lucrări de pietruire pe Drumul Județean 505, în zona Halta CFR Chiriacu, pe un tronson cu o lungime de 5 kilometri, între Chiriacu și Izvoarele. Pe Drumul Județean 412C s-au efectuat investiții specifice (pentru racordare) aflate în faza de finalizare la podul de beton de peste Râul Neajlov. Proiectul  implementat are o valoare totală de 1.075.000 lei și se derulează în localitatea Vadul Lat, comuna Bucșani, kilometrul 12+900 metri – mai spunea vicepreședintele CJ. 

Dumitru Gavrilă ne mai preciza că tot Consiliul Județean Giurgiu are în faza de finalizare și modernizările și reabilitările de pe Drumul Județean 411, drum care pornește de la Limita județului Călărași – Hotarele – Isvoarele – Teiușu – Mironești – Comana – Budeni – Brăniștari – Călugăreni – Singureni – Iepurești – Bulbucata – Podul Doamnei – Clejani.

Totodată, ne-a precizat vice – președintele CJ Giurgiu, se lucrează intens chiar în această perioadă și la reabilitarea și modernizarea Drumului Județean 603, în zona localității Naipu (D.N.6) – Schitu – Mirău – Stoenești – Ianculești – Uzunu – Mihai Bravu – Comana (Drumul Județean 411). De asemenea, se desfășoară lucrări intense pe care sper chiar să le finalizăm anul acesta pe unul dintre cele mai importante drumuri județene din sudul țării. Este vorba despre reabilitarea și modernizarea tronsonului rutier dintre localitățile Gogoșari și Giurgiu, un tronson în lungimea totală de 12,187 kilometri. Acest tronson de drum este compus din Drumul Județean 504A (Gogoari – Drăghiceanu – Izvoru și Drumul Județean 504).

 ”Locuitorii din Alexandriei poartă și vara cizme în picioare…”

Vice – președintele Consiliului județean , Dumitru Gavrilă, a dorit să  dea  o veste bună și locuitorilor din municipiul Giurgiu. Ea constă în faptul că această instituție,  Consiliul județean Giurgiu, va moderniza drumul județean care cuprinde și Șoseaua Alexandriei (n.red.- de la Barieră și până la ieșirea din municipiul Giurgiu). Noi, Consiliul Județean Giurgiu, efectuăm această importantă investiție întrucât de peste 3 ani, respectiv de când domnul Nicolae Barbu este primarul municipiului, pe această șosea nu s-a efectuat niciun fel de investiție. Practic, s-a ajuns în situația în care cetățenii din zonă nu mai puteau circula în condiții normale și civilizate! Problema cea mai gravă era dată de străzile care ies în Șoseaua Alexandriei. Pe aceste străzi , când plouă mai intens, efectiv nu se mai poate circula! Locuitorii acestor străzi  sunt obligați să poarte cizme în picioare, și vara nu numai iarna! Acest aspect nu este demn de mileniul trei, iar pe administratorii municipiului s-a dovedit că îi doare în cot de soarta acestor cetățeni!

Gavrilă a mai dorit să precizeze faptul că :acest proiect social a fost realizat de  către Consiliul Județean Giurgiu, în urma unei unor intense eforturi făcute de noi în direcția înfrățirii localității Gogoșari cu localitatea Borovo, din Bulgaria! Și,  atenție, acesta este doar unul dintre multele proiecte pe care Consiliul Județean Giurgiu le derulează în urma unor înfrățiri a mai multor localități din județul Giurgiu și Districtul Ruse (n.red. – 13 la număr), din Bulgaria.

(A consemnat, Heliade CĂLIN)                 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here