Copy of IMG_5617Mereu veşnicul „tânăr pensionar” Dumitru BĂTRÎNU, s-a născut în prima zi a Zodiei Leu, pe 21 iulie 1948,  la Daia, judeţul Giurgiu. A copilărit în localitatea natală, unde a luat contact cu Şcoala generală, fiind ultima generaţie care a învăţat doar 7 clase. Părinţii doreau să urmeze liceul, dar el a fost atras de meserie, preferând să urmeze Şcoala Profesională Mecanico – Navală Giurgiu. A mai urmat cursurile serale ale Liceului Industrial nr. 2 Giurgiu şi tot aici Şcoala de Maiştri. În prezent lucrează ca Maistru la Atelierul Mecanic Şef din cadrul Brendului Shipyard ATG Giurgiu. Întrebat de ce a ales această profesie Dumitru BĂTRÎNU nu ne poate da un răspuns precis, dar precizează că dacă întâmplător s-ar putea da timpul înapoi şi ar reveni la vârsta copilăriei, atunci cu siguranţă ar urma tot o meserie. Ar alege meseria  întrucât azi dacă termini o facultate ajungi sigur şomer cu diplomă! Actualul maistru al Shipyard-ului ne povesteşte, cu simplitatea şi inteligenţa unui om pornit de la ţară, viaţa sa de navalist, viaţă pe care încercăm să v-o prezentăm aşa cum ne-a fost descrisă: simplu, la obiect şi fără retuşări jurnalistice.

 Viaţa mea a curs într-un singur sens: SNG – Shipyard ATG

”După Şcoala profesională m-am angajat pentru câteva luni la Fabrica de Zahăr Giurgiu, apoi pentru mine viaţa a curs într-un singur sens pe traseul SNG, unde am venit pe 8 februarie 1966 – Shipyard ATG, de unde am ieşit la pensie în 2008 dar … nu vă grăbiţi, veţi afla totul la momentul potrivit. La SNG s-a scris istoria vieţii mele şi tot aici se va încheia, când va vrea bunul Dumnezeu! Voi pleca de aici definitiv doar atunci când sănătatea nu-mi va mai permite să lucrez, s-au când conducerea va spune că nu-i mai sunt util. În vechiul Şantier Naval am lucrat din 1966 şi până în momentul desfiinţării în 1999. În acea perioadă am fost rând pe rând: Şef de echipă, Tehnician la Atelierul de tehnologie şi Maistru CTC”. Prin mâinile sale au trecut şi s-au şlefuit multe generaţii de navalişti, iar maistrul Dumitru BĂTRÎNU îşi aduce aminte şi azi cu drag de faptul că la Atelierul Motoare a lucrat, mai întâi, la reparaţii, iar atunci când au început construcţiile de nave noi a muncit şi la: vizări linii axiale şi montajul acestora; centrări reductori – inversori şi motoare principale. Prin anii 1975, SNG a construit şi Barje pentru export, cu destinaţia Republica Arabă Unită. ”Maistrul Dumitru BĂTRÎNU spune, cu satisfacţie în glas, că în acea vreme SNG era o mândrie a judeţului şi a ţării. Pentru mine cea mai mare realizare a vieţii de navalist a venit însă abia la 20 de ani după Revoluţie! Atunci am reuşit să reintroducem în fluxul de fabricaţie, la Shipyard, o operaţiune tehnică denumită ”Strunjirea pe poziţie, la navă, a liniilor axiale”, operaţiune realizată de mine împreună cu echipa de mecanici şi strungari care a efectuat operaţiunile respective”. Maistrul Dumitru BĂTRÎNU a ieşit la pensie de la Shipyard ATG în 2008, dar azi ne declară cu mândrie: ”Practic n-am plecat niciodată din Şantierul Naval.  Am fost pensionar la limită de vârstă … doar pentru o noapte! A doua zi, Shipyard ATG a avut nevoie din nou de mine, şi eu de el, şi m-am reangajat. Am convenit cu actuala conducere patronală şi cu directorul general Adrian Patriche să lucrez, din nou, în această uzină de fabricat nave atâta timp cât voi putea, din punct de vedere fizic, sau până când dânşii îmi vor spune că nu mai au nevoie de serviciile mele”.

Viaţa activă de după pensie, mă ţineveşnic tânăr!

Maistrul Dumitru BĂTRÎNU conduce acum la Shipyard ATG activitatea a 40 de oameni: mecanici, strungari şi macaragii. În plus, efectuează verificări şi reparaţii la utilajele cu care se desfăşoară fluxul de producţie. ”În vechiul regim de sorginte comunistă, ne declară Eroul nostru, un mecanic se ocupa doar cu reparaţiile stricte la nave, dar acum la patronat activitatea sa este mult mai extinsă, întrucât pe lângă reperaţii lucrează şi la construcţia de nave noi, aşa cum o fac şi eu de peste 5 ani. În viaţă m-am călăuzit după o singură deviză:

”Să-mi fac treaba cât mai bine!” De fapt, m-ar deranja dacă cineva mi-ar reproşa că nu-mi fac bine datoria de navalist! Viaţa activă de după pensie, mă ţine veşnic tânăr şi îmi dă forţa să trec peste greutăţile inerente ale unei vieţi care nu a fost mereu roză. Munca la Patron faţă de cea de la Stat presupune, în opinia mea,  multă responsabilitate. La Stat, declară Dumitru BĂTRÎNU, nu prea se vedea nemunca, întrucât se făcea totul la un loc dar, după mine, şi într-un caz şi în celălalt trebuie să îţi faci bine munca şi cu simţ de răspundere”. L-am rugat pe maistrul care a şlefuit zeci de generaţii de navalişti să ne spună de ce în zilele noastre tinerii lipsesc din câmpul muncii, în general. ”Lipsa tinerilor din uzine, fabrici şi şantiere navale se datorează şi vechiului regim comunist, care punea ”umplutura” la un loc cu profesioniştii şi toată lumea câştiga aproximativ la fel.

Nu se stimula nimic! Azi astfel de oameni de ”umplutură” nu mai au loc în procesul muncii. După părerea mea, spune cu multă apăsare în glas, Dumitru BĂTRÎNU, ar fi nevoie în Giurgiu din nou de o Şcoală Profesională Navală, unde tinerii să înveţe meseria de la A la Z. Ar fi nevoie şi de calificări la locul de muncă, dar din păcate tinerii înţeleg greşit democraţia. Toţii tinerii vor bani cât mai mulţi, dar cu muncă puţină! În Shipyard ATG, şantier naval privat, condiţiile de muncă sunt asemănătoare cu ale fostului ŞNG, dar … Patronatul a adus şi tehnologie mai nouă, competitivă pe piaţa europeană, tehnologie care te ajută mult în munca de zi cu zi. Patronul asigură permanent front de lucru, iar noi la Shipyard ATG avem de lucru ”Berechet!” Trebuie să avem noi, salariaţii, putere de muncă nu glumă ca să construim atâtea nave pentru export la chee, câte comenzi ne aduce patronul, domnul Apostol Teodor Gheorghe”. I-am mulţumit pentru dialog domnului Dumitru BĂTRÎNU şi l-am lăsat să plece la ”copiii”  dumnealui, nu înainte de ai ura multă sănătate, viaţă cât mai lungă în slujba istoriei navaliste giurgiuvene şi … Vânt din Pupa!

 

Heliade CĂLIN