iStock_000051895604_Large-731x670 În noaptea de 25/26 martie, la ora 03.00, ceasul se va da înainte cu o oră. Această schimbare aduce cu ea  o serie de neplăceri, după cum susțin medicii. Inconveniente sunt şi pentru oamenii care se trezesc în zori sau al căror program depinde de răsăritul soarelui.

Medicii spun că timp de 3 zile de la trecerea la oră de vară creşte riscul de infarct cu 5-10%, în special la persoanele tinere, active profesional. De asemenea, această schimbare accentuează depresiile şi îi afectează pe cei cu vulnerabilităţi psihoemoţionale. „O măsură importantă de prevenire a influenţelor negative este introducerea în alimenţatie a produselor care furnizează organismului vitamine, minerale şi alţi nutrienţi esenţiali. Legumele, verdeţurile şi fructele energizează, au efect tonic asupra organismului şi îmbunătăţesc starea de psihic”, explică Victor Verinceanu, medic de familie.

Crescătorii de păsări sau fermierii se plâng la rândul lor că schimbarea orei le nelinişteste și pe vaci atunci când sunt mulse cu o oră mai devreme.

Programare inteligentă

 De asemenea, este esenţial să avem o programare inteligentă a orelor de somn. Încearcă să te culci seara cu minimum o oră mai devreme, astfel încât organismul tău să nu simtă privarea de odihnă atât de intens. Timpul petrecut în aer liber, în bătaia soarelui ajută corpul să producă vitamina D, dar contribuie şi la o starea  de bine, de optimism. Şi nu în ultimul rând, mişcarea ne ajută să fim în formă, spun specialiştii. În timp ce unii dintre noi nici nu simţim această schimbare de oră, alţii sunt profund afectaţi.

Scurtarea duratei somnului cu o oră, precum şi trezirea cu oră mai devreme duce la un stres suplimentar, iar de aici apar o serie de probleme: modificări cardiovasculare manifestate prin variatii ale tensiunii arteriale şi variate tulburari de ritm cardiac; neuropsihice: insomnie, somnolenţă, astenie, apatie, agitaţie, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare şi memorie, cefalee, vertij. “Sub această simptomatologie se pot ascunde şi alte cauze şi de aceea este bine să fiţi evaluaţi corespunzător de către un medic pentru a nu omite un alt diagnostic”, spun medicii.

De unde a pornit ideea orei de vară?

Ideea orei de vară aparţine celebrului om de ştiinţă Benjamin Franklin. În anul 1784, acesta a scris un eseu numit „An Economical Project”, în care a emis câteva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat. Pe când se afla la Paris, acesta s-a ocupat de modul în care lămplile cu ulei produceau lumină şi cât de eficiente erau acestea. Într-o dimineaţă de vară, Benjamin Franklin s-a trezit la ora 06.00, surprins de cât de multă lumină îi intra în cameră. La început a crezut că sunt lămpile cu ulei ce se instalau pe străzile Parisului. Dar a observat că Soarele tocmai răsărea la orizont. Apoi, în anul 1907, ideea lui Franklin a fost preluată de către William Willett, un constructor britanic care a propus să se adauge 20 de minute în fiecare duminică din aprilie şi să se scadă aceste minute în duminicile lunii septembrie. În 1908, prima tentativă de a introduce această regulă s-a făcut în Marea Britanie, însă a fost întâmpinată negativ. Prima ţară care a adoptat ora de vară a fost Germania, pe 30 aprilie 1916. Au urmat Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. În ţara noastră ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 şi a fost o normă în vigoare până în anul 1943 când a fost suspendată. Aceasta a fost reintrodusă în anul 1979. Până acum, 70 de ţări au introdus ora de vară.

 Risc de sinucideri pentru bărbaţi

Medicii spun că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase. Conform Mediafax, un studiu australian din 2008 a descoperit că riscul bărbaţilor de a se sinucide la câteva săptămâni după trecerea la ora de vară este mai mare decât în restul anului.

(Jurnal)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here