Etapa de Liga 4 a programat meciul campionatului, un fel de mic derby gen Steaua – Dinamo, partida care probabil se va reedita în finala play-off-ului, dacă ţinem cont de valoarea acestor echipe.

Este vorba de jocul CS Nova Force – Rapid Clejani, arbitrat de o brigadă “străină”, conform hotărârii Biroului de Urgenţă al AJF Giurgiu. Scorul de 3-1 în favoarea rapidiştilor a fost decis în urma ocaziilor strict fructificate de oaspeţii care nu au iertat niciun prilej de a-şi impune calitatea de favorită în acest duel “galactic”.

Două partide s-au “bătut” pentru stabilirea scorului etapei, Avântul Floreşti – Dunărea Prundu, scor 8-2 şi Victoria Adunaţii Copăceni – Dragonii Ogrezeni, scor 9-2, fiind jocuri al căror final era previzibil. Astfel, Dragonii Ogrezeni a ajuns dintr-o echipă care participa la play-off în campionatul trecut o biată adunătură de fotbalişti ce nu-şi mai pot valorifica talentele din cauza inhibiţiilor şi restricţiilor impuse de delăsare.

Şi Dunărea Prundu este o echipă imprevizibilă care trece foarte uşor de la o victorie mare la un eşec usturător, scorul de 2-8 înregistrat în partida disputată sâmbătă fiind consecinţă a labilităţii valorice a jucătorilor dunăreni.

O surpriză s-a produs la partida Unirea Ghimpaţi – Dunărea Oinacu, scorul de 2-3 fiind stabilit de oaspeţi în urma unor autogoluri pe care ghimpăţeni şi le-au administrat cu uşurinţă.

Partida Constructorul Bolintin Deal – AS Singureni nu s-a disputat deoarece gazdele au prezentat la joc 8 carnete de legitimare şi 6 jucători “în ghete şi oase”.

Şi cum regulamentul de fotbal prevede că o echipă trebuie să prezinte minim 7 jucători pentru a putea disputa un joc oficial. În urma acestei situaţii bizare, echipa gazdă a pierdut jocul cu 0-3 la masa verde.

Clasamentul după turul de campionat s-a stabilizat cu primele patru în următoarea configuraţie :

1. Rapid Clejani 54 p.

2. F.C. Bolintin Malu Spart 44 p.

3. C.S Nova Force 41 p.

4. A.S. Singureni 35 p.

Începând cu 20 noiembrie sunt programate alte 4 etape din returul campionatului, aşa cum ne-am obişnuit în ultimii ani, pentru a se elimina din etapele intermediare, atât de costisitoare pentru nişte simple echipe de judeţ.

Iată rezultatele complete ale etapei:

– Construct. Bol. Deal – AS Singureni 0-3

-Avîntul Floreşti – AS Prundu 8-2

– Zmeii Ogrezeni – Silver Inter Zorile 1-1

– Unirea Ghimpaţi – Dunărea Oinacu 2-3

– Construct Malu Spart – Voinţa Slobozia 3-5

– FC Bol. Malu Spart – Crevedia Mare 5-0

– Victoria Ad. Copăceni – Dragonii Ogrezeni 9-2

-Nova Force Giurgiu – Rapid Clejani 1-3

Ion ION

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here