Cu puţin timp în urmă, postul de televiziune Realitatea TV a prezentat un interviu – telefonic – al inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu, Nicolae Dobrin. Subiectul interviului: dosarul lui Dan Păsat, deputat al Colegiului III, ales pe listele PNL şi trecut, ulterior, în „barca” PD-L. „Mi-a produs lehamite intervenţia lui Dobrin pe postul de televiziune, pentru că mi-a arătat unde a putut să ajungă Poliţia română”, afirma, în cadrul unei recente conferinţe de presă, vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Dragoş Ujeniuc. „Eu nu îl atac pe Dobrin, dar sunt oripilat că unul ca Dobrin (un tablagiu, în opinia mea, fost şef la Crimă organizată, care a dovedit reale calităţi de pugilist) a ajuns să fie singura soluţie pentru postul de conducător al poliţiei din Giurgiu. La vremea respectivă,

i-am spus generalului Fătuloiu că, prin această numire, Poliţia Română are o mare problemă. Dacă oameni care au cântat şi care încă mai cântă în struna PD-L-ului au ajuns conducători de asemenea instituţii, doar pentru că au acest merit, este extrem de grav. Cum e posibil, mă întreb eu, ca el, ditamai şeful la IPJ, să afle în acea zi că Dan Păsat are dosar la DNA, motivând că nu ei îl au în lucru… Răspunsul acesta l-a acoperit de penibil, de ruşine! Dacă nu erau oameni din PD-L, ia să vezi ce repede ştia domnul Dobrin Nicolae de existenţa unor asemenea dosare… Dacă omul ăsta mai are o urmă de bun simţ, să lase liber scaunul de şef al Poliţiei – pe care, într-o paranteză, eu nu mi-l doresc, pentru a nu fi acuzat de aşa ceva – şi să fugă încotro va vedea! Face Giurgiul de ruşine!”, a mai spus Dragoş Ujeniuc.

În replică, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu, comisar şef Nicolae Dobrin, a declarat, pentru „Jurnal giurgiuvean”: „Nu comentez în niciun fel afirmaţiile domnului Ujeniuc, pentru că eu nu le consider a fi demne de luat în seamă. Fiecare afirmă ce crede de cuviinţă, eu ştiu că îmi fac treaba, aşa că nu iau în seamă toate balivernele domnului Ujeniuc. Trăim într-o ţară liberă, cu libertatea cuvântului, aşa că fiecare poate spune ce vrea”, a mai afirmat Nicolae Dobrin.

D.C.

2 COMENTARII

  1. FOARTE BINE A PROCEDAT C SEF DOBRIN
    CUM ACEST UJENIUC A AJUNS SA FACA CARACTERIZAREA UNUI INSOECTOR SEF ?
    AFIRMA CA A FOST SEF LA CRIMA CA SI CUM AR FI FOST SEF DE POST LA DALGA, ESTE AERIAN ACEST PLȘOTICIAN.
    AR TREBUII SA FIE MAI ATENT CU ASTFEL DE OAMENI
    SEFUL IPJ GIURGIU, SPRE STIINTA ACESTUI UJENIUC, A FOST SCOLARIZAT IN STRAINATATE SI A LUCRAT IN CEA MAI VERITABILA STRUCTURA A POLITIEI ROMANE.
    ERAI B(O) ER DACA TACEAI

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.