AcasăActualitateDouă zile, alături de jandarmi

Două zile, alături de jandarmi

Timp de două zile, copiii și adolescenții din cadrul Caselor de Tip Familial, Centrului de Zi și Complexului de Servicii Sociale și-au petrecut timpul alături de jandarmii giurgiuveni. Acțiunile au fost organizate în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

La activități au participat și polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității.

Jandarmii le-au prezentat copiilor misiunile pe care le desfășoară în spațiul public și, pentru ca activitățile să le capteze atenția, aceștia au vizionat imagini din activitatea Jandarmeriei, au învățat cum se folosesc materialele de protecţie și au adresat multe întrebări cu privire la  temele prezentate.

Jandarmii și polițiștii prezenți au adus în prim plan aspecte legate de delincvența juvenilă, le-au exemplificat infracțiuni comise de minori și consecințele pe care le-au avut faptele acestora, însă discuțiile au vizat și folosirea responsabilă a rețelelor de socializare și implicarea în activitățile educative.

Un moment aşteptat de copii a fost acela în care le-au fost prezentate materialele de protecţie pe care le folosesc jandarmii în misiunile specifice și autospecialele de intervenție.

Pe lângă faptul că acțiunile au avut caracter preventiv, acestea au urmărit ca în vacanță copiii să afle lucruri noi și să relaționeze cu reprezentanți ai instituțiilor din domeniul ordinii publice, astfel încât să știe cui trebuie să solicite ajutorul atunci când întâmpină o problemă.

 

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
16.5 ° C
16.5 °
16.5 °
56 %
2.5kmh
97 %
joi
20 °
vin
23 °
sâm
26 °
Dum
27 °
lun
30 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!