punct-de-frontiera-giurgiu

          Deși publicația noastră sesiza cu două săptămâni în urmă neregulile constatate la cântarele din Vama Giurgiu, de către chiar fostul director al CNADNR, iată că unii salariați continuă să încalce Legea.  Iată cum  la data de 18 august , procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu a inculpatelor I. C. A. şi H. D., funcţionare în cadrul unei agenţii din Giurgiu, cercetate pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

            Reamintim că la data de 25 iunie , sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al I.P.J. Giurgiu şi ofiţeri din Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu, au organizat şi realizat un flagrant, în care H. D. şi I. C. A., funcţionare în cadrul unei agenţii din Giurgiu, au primit cu titlu de mită suma de 600 lei, în scopul de a nu aplica o sancţiune contravenţională unui conducător auto.

           Flagrantul, s-a derulat în urma denunţului formulat de conducătorul auto către Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, din care rezulta că funcţionarii unei agenţii din Giurgiu, au pretins şi primit de la acesta în mod repetat, sume de bani cu titlu de mită, sub pretextul unor nereguli constatate la autocamion, cu privire la greutatea maximă admisă pentru circulaţia pe drumurile publice.

          Acţiunea de prindere în flagrant a fost realizată cu sprijinul de specialitate al S.I.P.I. Giurgiu.

(Jurnal)

 

 

1 COMENTARIU

  1. toti lucratorii and Giurgiu au case si masini care nu pot fi justificate, cercetati, sunt si fosti angajati care acum lucreaza ca si oameni cinstiti dupa ce si-au construit un imperiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here