DSCN2459În pragul sărbatorilor de Paște, copiii   beneficiari de măsură de protecţie specială la casele de tip familial Soarele, Daniela şi Casa Mea, structuri rezidenţiale din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu,  s-au  bucurat  de darurile primite de la români care, deși nu traiesc în țara natală, au făcut  gesturi caritabile pentru  ei.  

Astfel, vineri, 29 aprilie 2016, copiii de  la cele 3 case de tip familial au primit în dar îmbrăcăminte, încălțaminte, jucării, dulciuri, fructe și băuturi răcoritoare.  De asemenea, românii cu suflet aflați departe de țară au dăruit celor 3  case de tip familial și câte o mașină de spălat.

„ Eu și  Cristi Adrian Coman locuim în Londra și  conducem grupul  Români cu suflet în UK, un grup care numără aproximativ 900 de români. Nu ne aflăm la prima acțiune caritabilă pe care o desfășurăm în sprijinul orfanilor sau bătrânilor din România. La Giurgiu însă am venit pentru prima dată;  am avut aici cunoștințe, prieteni care m-au ajutat să stabilesc contacte cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Suntem foarte mulțumiti sufletește  că  inițiativa noastră i-a bucurat pe copii, vă pot spune că  vom reveni cu siguranță la Giurgiu pentru a-i ajuta pe  copiii de aici;  am fost plăcut impresionați de bucuria copiilor pe care i-am vizitat  astăzi si de asemenea de curățenia  pe care am văzut-o în aceste case. Am stat de vorbă cu copiii și intenționam ca în viitor să le oferim excursii, să desfășurăm activități care să le facă viața mai frumoasă”, a declarat Stelian Daniel Iordache, reprezentant al  grupului Români cu suflet în UK.

Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială si Protecția Copilului Giurgiu  adresează mulțumiri pe această cale tuturor  celor care au contribuit la derularea acestei acțiuni caritabile.

 

                                                                                                         Denisa Cristescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here