Poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale de la I.P.J. Giurgiu împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Comana au organizat  în ziua de 16 octombrie  o acţiune pe raza comunei Comana pe linia depistării persoanelor dispărute, urmărite sau pe numele cărora au fost emise Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, respectiv mandate de arestare preventivă. Cu ocazia acţiunii au fost depistaţi, identificaţi şi reţinuți doi tineri, M. N.,   de 35 ani, din comuna Comana, judeţul Giurgiu, care poseda Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Judecatoria Giurgiu, condamnat la 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi S. M. L., de 26 ani, din comuna Comana, judeţul Giurgiu, care poseda Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Giurgiu, condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Persoanele depistate au fost preluate de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale şi încarcerate  în Penitenciarul cu regim de maximă siguranţă Giurgiu.

În continuarea activităţilor, în ziua de 16 octombrie a.c., poliţiştii Compartimentului Urmăriri, împreună cu poliţişti de la Postul de Poliţie Comunal Ghimpaţi, au organizat şi desfaşurat o acţiune pe linie de urmăriri, în comuna Ghimpaţi, având ca obiectiv, depistarea şi prinderea lui N. I., un tânăr de 21 ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Giurgiu, a emis Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 2ani şi 2 luni închisoare, pentru furt calificat. Persoana depistată a fost condusă la sediul I.P.J. Giurgiu pentru întocmirea documentelor necesare încarcerării, fiind depusă ulterior la Penitenciarul Giurgiu.

Tot în cursul aceleiaşi zile, poliţiştii I.P.J. Giurgiu, împreună cu poliţişti din cadrul Formaţiunii Investigaţii Criminale de la Poliţia Oraşului Mihăileşti, au depistat în oraşul Mihăileşti pe R. N. C., un bărbat de 41 ani, din municipiul Bucureşti, pe numele căruia Judecătoria Bolintin-Vale a emis Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 3 ani şi 10 luni închisoare, pentru furt calificat.

Bărbatul a fost preluat de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale şi încarcerat  în Penitenciarul cu regim de maximă siguranţă Giurgiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here