migranti-frontieraJoi,  21 aprilie, poliţiştii de frontieră doljeni au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale. Astfel, în jurul orei 17.45,  la intrare în P.T.F Calafat, înainte de efectuarea controlului de frontiera, o persoană de sex masculin a fost observată în timp ce cobora dintr-un camion, care circula din Bulgaria spre România. Bărbatul a escaladat un gard şi a încercat să pătrundă într-o livadă cu pomi, pentru a evita controlul de frontieră.

Imediat, polițiștii de frontieră au intervenit pentru reţinerea şi identificarea  persoanei. La cercetări s-a stabilit că este vorba despre cetăţeanul turc Ibrahim A., în vârstă de 26 de ani.

 Ac (Jurnal)esta a declarat că a călătorit până în Bulgaria ascuns în cabina unui camion, plătind suma de 300 euro, cu intenţia de a ajunge în Germania.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “tentativă de trecerea frauduloasă a frontierei de stat”.

Conform  protocolului româno – bulgar,  persoana a fost preluată de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

(JURNAL)